Vineri, 12 aprilie, în jurul orei 03.50, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control DN 17A din comuna Dornești, autoutilitara înmatriculată în străinătate condusă de un bărbat de 25 de ani, din comuna Frătăuții Noi, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 3,84 m.c. cherestea tivită de esență rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, materialul lemnos în valoare de 2.455 lei, a fost confiscat, iar autoutilitara în valoare de circa 1.500 de euro a fost indisponibilizată și predată în custodie personalului silvic.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoutilitara nu are poliță RCA și inspecția tehnică periodică (ITP) valabilă, motiv pentru care, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, luându-se și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
Lasa un raspuns