În perioada 15 – 18 octombrie a.c., Universitatea din Tours, Franța, a găzduit simpozionul internațional University Language Policies, organizat în cadrul consorțiului universitar NEOLAiA, Din partea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), la eveniment au participat patru cadre didactice de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării: lector univ. dr. Codruț Șerban (responsabil USV pentru implementarea componentei WP7 din proiectul NEOLAiA – Towards a Plurilingual and Intercultural European University),  conf. univ. dr. Nicoleta-Loredana Moroșan, asistent univ. dr. Anca-Elisabeta Turcu (membre în echipa de implementare a componentei WP7 la nivelul USV) și conf. univ. dr. Evelina-Mezalina Graur. Lucrările simpozionului au fost găzduite în sălile generoase ale unei foste tipografii, astăzi sediul Centrului de creație și inovare MAME. 

Formatul interactiv al simpozionului a permis în mod constant schimbul de idei și bune practici în domeniul plurilingvismului și al politicilor lingvistice universitare. În cadrul celor trei sesiuni plenare, gazdele au invitat personalități marcante ale domeniului: Anthony Liddicoat, de la Universitatea Warwick (Marea Britanie), cu o prelegere despre internaționalizarea cercetării academice, Laurent Gajo și Patchareerat Yanaprasart, de la Universitatea din Geneva (Elveția), cu o prelegere despre provocările plurilingvismului în mediul academic și ale tensiunii dintre globalizare și glocalizare, Angelica Galante, de la McGill University (Canada), care a conferențiat pe tema relației dintre putere, limbă și echitate. 

Programul simpozionului a inclus și lansarea oficială a documentului cadru de politică lingvistică (NEOLAiA Language Policy White Paper) la care au aderat cele nouă universități din consorțiu, document care oferă o perspectivă generală asupra politicilor lingvistice, analizează cele mai recente tendințe și propune soluții pentru promovarea diversității lingvistice și a drepturilor lingvistice la nivelul comunităților academice din consorțiu. Documentul poate fi consultat la următoarea legătură: https://neolaiacampus.eu/wp-content/uploads/2024/09/White-Paper-Neolaia-FINAL.pdf

Dialogurile s-au prelungit în cadrul meselor rotunde care au urmat conferințelor în plen și care au fost moderate de participanți din patru universități partenere NEOLAiA.  Serviciul de traducere simultană asigurat de organizatori a permis o comunicare eficientă între participanți, care au vorbit în limbile franceză, engleză și spaniolă. 

Ultima zi a simpozionului a fost dedicată redactării Cartei politicilor lingvistice și interculturale ale universităților partenere din cadrul NEOLAiA. Discuțiile s-au desfășurat pe grupuri de lucru, care au dezbătut principii și tematici comune, precum anglicizarea în învățământul superior și în cercetare, principii ale orientării plurilingviste și interculturale și principii ale didacticii și cercetării. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.