Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Județean Suceava, participă la un parteneriat european de tip ERASMUS+ Key Actions 3, în vederea dezvoltării și implementării de politici educaționale care să susțină promovarea sănătății mintale în școală, în cadrul proiectului Promoting Mental Health at Schools (PROMEHS), cofinanțat de Comisia Europeană (2019-2022).
Proiectul PROMEHS este coordonat de o echipă de cercetători de la Universitatea Bicocca din Milano și este conceput pentru a dezvolta, implementa și evalua un curriculum de promovare a sănătății mintale pentru grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee, oferind, în același timp, o instruire de înaltă calitate personalului didactic. Participanții la proiect sunt universități și autorități publice din șapte țări europene: Universitatea Milano – Bicocca, Italia, Ministerul Eduației, Universităților și Cercetării Italia, Biroul Regional Școlar din Lombardia, Italia, Universitatea Malta, Universitatea Letonia, Biroul Regional Școlar din Sigulda, Letonia, Universitatea Rijeka, Croația, Municipalitatea Rijeka, Croația, Biroul regional Școlar Primorsko-Goranska, Croația, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, Universitatea Patras, Grecia, Universitatea Lisabona, Portugalia. Partnereiatul se extinde și la nivel mai puțin formal, beneficiind de susțienrea unor organizații profesionale internaționale, precum: Rețeauna Europeană pentru Competența Socială și Emoțională (ENSEC), Rețeaua școlară de promovare a sănătății în regiunea Lombardia, Italia, Asociația Europeană de Psihologia Dezvoltării (EADP), Departamentul pentru politici privind familia, parenting și oportunități egale din Regiunea Lombardia, Italia, Asociația Italiană de Psihologie (AIP) – Sectorul Developmental și Educațional, Rețeaua europeană Alianța pentru copilărie, Laboratorul Universității Rutgers – Dezvoltarea Socio – Emoțională și a Caracterului (USA).
Problemele de sănătate mintală în rândul copiilor au crescut drastic în ultimele decenii, iar jumătate dintre aceste probleme încep înainte de vârsta de 14 ani. Necesitatea intervențiilor timpurii este presantă, iar contextul școlar este un cadru ideal pentru promovarea sănătății mintale la copii și adolescenți. Plecând de la contextul actual, reprezentanții fiecărei țări implicate în proiect participă la dezvoltarea unui curriculum pentru promovarea elementelor de sănătate mintală pentru copii și adolescenți. Programul va fi implementat pentru 6000 de elevi, 1000 de elevi din fiecare țară implicată. Ulterior, programul va fi evaluat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Malta, ce va identifica impactul pe care acest curriculum îl are atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor. Curriculum–ul va fi implementat de către profesori formați și va include o serie de activități pentru elevi pentru a întări abilitățile lor personale și interpersonale, cum ar fi conștientizarea sinelui, managementul sinelui, conștientizare socială, abilități de relaționare și luare a deciziilor în mod reponsabil, și pentru a redcue problemele de comportament. Va fi adecvat vârstelor cărora se adresează, incluzând activități pentru grădiniță, școli primare, gimnaziale și liceu. Curriculum-ul va urmări creșterea stării de bine sociale și emoționale a elevilor, optimizarea atitudinilor față de sine, alții și învățare, precum și reducerea problemelor de conduită, agresivitate, stres emoțional și anxietate.
PROMEHS va oferi training de înaltă calitate pentru școli și personalul școlar, care reprezintă unul dintre factorii cu cel mai mare impact și grad de eficiență în promovarea sănătății mintale în școală.
Rezultatele vor servi drept fundamentare pentru politicile naționale educaționale ale statelor membre în ceea ce privește promovarea sănătățiii mintale în școală.
Persoană de contact: conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi, coordonator proiect USV
Lasa un raspuns