Președintele Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă joi seara, după summit-ul NATO de la Bruxelles, la care a participat și președintele Joe Biden. Șeful statului spune că nu exista riscul unei crize alimentare în România, în contextul crizei din Ucraina, însă s-ar putea înregistra modificări la prețul alimentelor.
La Bruxelles, Klaus Iohannis a fost întrebat de către jurnaliștii români dacă există riscul unei crize alimentare în România, având în vedere situația de conflict de peste graniță.
Președintele țării a explicat faptul că agricultura României merge bine, iar o eventuală penurie alimentară nu ar fi probabilă în cazul țării noastre. Liderul de la Cotroceni a discutat și cu președintele Joe Biden despre această eventuală criză.
Klaus Iohannis spune că pentru România nu ar urma să existe deficit pentru anumite produse, însă prețurile ar putea fi afectate, potrivit psnews.ro.
„Nu credem că va exista o problemă semnificativă în România, dar în plan mondial este clar că pot să apară situații în care aprovizionarea nu va fi la nivelul la care am fost obișnuiți (…) O bună parte din grâul care se consumă pe întreaga planetă se produce în Rusia și Ucraina (…) putem să ne dăm seama că de aici este posibil să apară o problemă în aprovizionare.
România are o situație bună în ce privește agricultura și nu cred că vor fi probleme, dar este posibil ca sancțiunile să producă mișcări și la prețul pe alimente”, a declarat Klaus Iohannis, la Bruxelles, informează b1tv.ro.
Lasa un raspuns