Programul „Litoralul pentru toți”, lansat de ANAT, îți oferă posibilitatea să petreci o săptămână de vacanță la mare cu doar 150 de lei.

Programul „Litoralul pentru toți” începe astăzi, 01 septembrie, unde turiștii pot plăti pentru o săptămână la mare între 150 și 485 de lei.

Turiștii pot beneficia de ofertele speciale puse la dispoziție de hotelurile din zona Mamaia-Constanța-Euforie, unde prețurile pentru un sejur de șase nopți încep de la  205 lei pentru hotelurile de o stea și ajung până la 605 lei la hotelurile de 5 stele.

De asemenea, hotelurile pun la dispoziție sejururi all inclusive de cinci nopţi/persoană, care asigură toate cele trei mese, servite în regim bufet, cu băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă. Acestea ajung până la 765 de lei la trei stele, 875 de lei la patru stele şi 985 de lei la cinci stele.

Nici sudul litoralului nu se lasă mai prejos, staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche vin cu oferte de nerefuzat, un sejur de şase nopţi/persoană ajungând până la 159 lei pentru hotel de o stea, fără mic dejun până la 469 de lei, pentru un hotel de 5 stele, incluzând micul dejun.

În cadrul acestui program s-au înscris 26 de hoteluri din toate stațiunile, dinte care opt hoteluri de două stele, 12 hoteluri de trei stele, şase hoteluri de patru stele.

Acestea pun la dispoziție un număr de 1.986 de locuri pe serie. Pachetele vor fi vândute de peste 30 de agenţii de turism din toată ţara.

Cei care achiziționează aceste pachete beneficiază de un voucher de atracţii, cu care pot vizita gratuit mai multe obiective turistice din judeţ, printre care Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul de Artă, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Muzeul de Artă Topalu, Cetatea Adamclisi şi Cetatea Histria.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.