Alți oameni au murit degeaba în Anglia. E trist!

La fel de trist ca moartea fără rost a celor de pe teritoriile arabe unde cotropim totul în numele democrației. Terorism se cheamă ambele intervenții făcute cu forța în destinele unor popoare și culturi diferite, care e firesc să se dezvolte diferit, să progreseze diferit, să aibă moduri diferite de a privi lucrurile. Se numește diversitate și e normală, nu e cancer.  Trebuie să ne bucurăm de ea, să avem înțelepciunea de a o accepta și de a o tolera. Trebuie să înțelegem că ei nu veneau peste noi, dacă noi nu îi invadam pe ei. Cel puțin nu cu gânduri războinice. Dacă am fi mers doar în vacanță și ei ar fi venit tot în vacanță, așa cum au făcut-o zeci, poate sute de ani. În vacanță nu se merge cu tancul, nici cu elicopterele Apache sau cu bomba la purtător. În vacanță se merge cu zâmbetul pe buze și cu disponibilitatea sufletească de a aprecia cultura țării în care te afli. Poți să fii de acord cu ea, sau nu. Numai atât. Nu ai dreptul să intervii asupra ei odată ce funcționează pentru poporul respectiv de milenii. E felul lor de a fi. Așa cum tu ești diferit față de alte persoane, așa și poporul lor este diferit de alte nații. Nimic împotriva firii. Să crezi că te afli pe o scară diferită a evoluției umane este pur și simplu o opinie, nicidecum o certitudine. Crede-mă, faptul că știi să folosești un smartphone nu te face cu nimic mai special față de cel care știe să mulgă o cămilă, valabilă fiind și reciproca. Suntem toți atât cât putem fi, nimic mai mult. Atâta timp cât suntem mulțumiți de ceea ce suntem, nimeni nu are dreptul de a ne schimba cu forța în numele a ceva ce nu ne reprezintă.

Aceste conflicte lipsite de sens, ivite la începutul unui mileniu care în mod normal ar fi trebuit să fie mai pașnic, arată încă odată că banii sunt mai presus de Dumnezeu și Allah. Ei sunt singurii care contează, ei sunt cei care dictează agenda politică a lumii. Singura dictatură unanim acceptată de popoarele lumii este cea a economiei de piață. Ea face și desface destinele lumii. Cei care au mai mulți bani, au întotdeauna dreptate, în timp ce restul lumii trebuie să servească intereselor lor. Nimic mai simplu. Chestia e că popoarele slugă, printre care se numără și poporul român, trebuie să manifeste un anumit entuziasm în slugărnicia lor față de marile puteri pentru că, dacă nu au atitudinea potrivită, sunt sancționate corespunzător. Orice urmă de demnitate națională este strivită sub oblăduirea organismelor care propovăduiesc atitudinile „politically correct”, orice urmă de identitate națională este distrusă de atitudinile exagerat pro-occidentale. Până când nu vom realiza că fiecare om în parte contează în egală măsură și că fiecare popor este important tocmai prin ceea ce se diferențiază de altele, până atunci ne vom omorî mai departe având certitudinea că facem ceva cu adevărat măreț.