Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, spune că moţiunea depusă împotriva sa nu este o ”situaţie fatală, extraordinară, deosebită” şi că va folosi această ocazie pentru a spune ce a făcut ca ministru, dar şi ce nu au făcut predecesorii săi, informează news.ro.

”Este normal ca un partid de opoziţie să depună moţiuni contra miniştrilor. Nu o iau ca pe o situaţie fatală, extraordinară, deosebită. Este o activitate politică, cum sunt întrebările, interpelările, invitarea la ora miniştrilor. Întâmplarea că această campanie electorală naşte patimi în această perioadă delicată pentru noi toţi, în care trebuie să fim uniţi”, a afirmat Marcel Vela luni seară, la Realitatea Plus.

Ministrul a precizat că pentru el dezbaterea moţiunii depuse împotriva sa este o ocazie să arate ceea ce a făcut, dar şi ce nu au făcut predecesorii săi.

”Această moţiune simplă este o metodă democratică, politică, parlamentară prin care parlamentarii partidelor de opoziţie au această pârghie administrativă să discute despre un anumit subiect. Din punctul de vedere, indiferent de cuvintele mai mult sau mai puţin elegante din această moţiune pentru mine este un prilej prin care pot arăta ceea ce am făcut, pot arăta ceea ce nu au făcut predecesorii mei”, a mai afirmat ministrul de Interne.

El a ţinut să reamintească parlamentarilor din Opoziţie că este ministru de doar şase luni, timp în care s-a ocupat de organizarea alegerilor, de gestionarea evenimentelor din decembrie – sărbători de iarnă, comemorarea Revoluţiei.

Senatul dezbate, marţi, moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Interne.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.