Miercuri, 28 noiembrie, Consiliul Județean Suceava organizează o serie de manifestări dedicate Centenarului Unirii Bucovinei cu țara.
Astfel, de la ora 12:00, la Palatul Administrativ, în sala „Ștefan cel Mare”, este programată o ședință solemnă dedicată Centenarului Unirii Bucovinei cu Țara. La ora 13:30 oficialitățile vor depune jerbe de flori la bustul marelui om politic bucovinean Iancu Flondor din Parcul central al municipiului Suceava.
La ora 15:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, cei prezenți vor asista la opereta „Crai Nou”, unde își vor da concursul Orchestra și Corpul de Balet al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, profesori și elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, Corul „Vox Campus” Capu Câmpului – dirijori: preot Ciprian Curcă, prof. dr. Sever Paraschiv Dumitrache.
Începând cu ora 16:30, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, va avea loc un spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri, în care vor evolua artiști din mai multe vetre folclorice din județul Suceava.
La ora 18:00 este programată aprinderea luminilor din bradul de Crăciun. Momentul va fi urmat de un concert susținut de Ansamblul Plăieșii, Irina Rimes, Elena Gheorghe și Zdob și Zdub.
Lasa un raspuns