PNL Suceava și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie. Potrivit unor surse, actualul deputat Ioan Balan va deschide lista pentru Camera Deputaților, iar Dan Cadariu este în pole position pentru Senat.
Pentru Senat lista PNL Suceava va arăta în acest fel:
1. Dan Cadariu
2. Vasilica Steliana Miron
3. Radu Pentiuc
Pentru Camera Deputațiilor lista PNL este formată din:
1. Ioan Balan
2. Angelica Fădor
3. Bogdan Gheorghiu
4. Dumitru Mihalescul
5. Radu Surugiu
6. Ovidiu Doroftei
Dan Cadariu a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava în perioada 2008 – 2012, iar Vasilica Steliana Miron candidează pentru al doilea mandat de senator. Surpriza vine în schimb din partea consilierului județean Radu Pentiuc, care dorește să acceadă la un fotoliu de senator. Prin această mutare PNL Suceava a eliminat-o din cursă pe Sanda- Maria Ardeleanu. Radu Pentiuc și Sanda- Maria Ardeleanu sunt profesori la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Ioan Balan este în pole position pentru Camera Deputaților, candidând pentru al treilea mandat. Pe locul doi se află primarul din Iacobeni, Angelica Fădor, secondată de Bogdan Gheorghiu, patronul televiziunii Bucovina TV. Rădăuțeanul Dumitru Mihalescul se află pe patru, în timp ce Radu Surugiu, actualul deputat PNL este pe cinci, un loc eligibil pentru liberali. Vom vedea dacă poziția ocupată de Ovidiu Doroftei, fost viceprimar al Sucevei și actual președinte interimar al PNL Rădăuți, va fi una eligibilă.
Lasa un raspuns