Alexandra Harja Samsonescu, candidatul Pro România la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, a susținut o conferință de presă în cadrul căreiași-a prezentat prioritățile. Astfel, aceasta a subliniat că oamenii din județ trebuie luați mai mult în seamă și ajutați și sprijiniți pentru a depăși această grijă generată de coronavirus. De asemenea, Alexandra Harja Samsonescu pune mare accent pe antreprenorii din județul Suceava, precizând că va face demersuri pentru ca instituția Consiliului Județean să îi sprijine și nu doar să aștepte taxe și impozite de la aceștia.
„Prioritatea noastră sunt oamnenii acestui judeţ, vrem să ştie că suntem acolo pentru ei şi că facem tot posibilul ca ei să depăşească aceste vremuri grele. Cred că încă nu suntem conştienţi cât de mult a suferit judeţul Suceava pe plan economic în urma pandemiei şi cât va mai urma să sufere. Foarte mulţi experţi, inclusiv OMS, arată că în toamnă spre iarnă va lovi valul 2 al pandemiei. Deja am plătit un tribut uriaş, Suceava a fost vârful nenorocirii de la bun început. Ieri au fost 44 de cazuri în judeţ, suntem pe locul 4 naţional. Şi asta mă ingijorează!”, a precizat Alexandra Harja Samsonescu.
Aceasta a vorbit despre nevoile imediate ale oamenilor, subliniind că în această perioadă au dat faliment extrem de multe întreprinderi, rata şomajului a crescut, sunt peste un milion de şomeri în ţară, iar la Suceava deja sunt zeci de mii.
„Ca urmare a stării de urgenţă şi a celei de alertă, economia judeţului a scăzut foarte mult. Ganiti-vă cât a pierdul turismul în Bucovina, domeniul HoReCa în general. Gândiţi-vă câţi dintre oamenii noştri sunt acum greu încercaţi de aceste vremuri. Şi vreau să vă spun ce am aflat. De ieri m-au sunat şi mi-au scris foarte mulţi oameni. De exemplu familia Ruscan cu trei copii din Dealu Floreni, sau familia Olaru din Dorna Arini, o mamă singură cu doi copii preşcolari. Şi care nu îşi găsesc un loc de muncă. Îmi e groază să mă gândesc ce se va întâmpla cu cele 180 de familii care au rămas pe drumuri după ce s-a închis fabrica La Dorna. Alaltăieri ultima cutie de lapte UHT a ieşit pe poarta fabricii. În urmă n-a na mai rămas nimic. Doar disperare şi teamă pentru viitor.
Ce putem face pentru familia Istrătescu din Stroieşti, la care mama, ospătar la un restaurant din Suceava care a dat faliment, are de întreţinut un copil, dar şi mama cu probleme mari de sănătate. Din păcate sunt mult mai multe cazuri de oameni care suferă în tăcere şi care aproape că nu mai au speranţă”, a explicat candidata Pro România.
Alexandra Harja Samsonescu a subliniat că aceste lucruri au ambiţionat-o să candideze pentru funcţia de președinte al Consiliului Județean Suceava, întrucât nu este nevoie doar de experienţă în administraţie publică de ani şi ani ca să observi nevoile oamenilor şi să fii acolo la timp pentru ei.
„În ultima vreme văd discursuri ale politicienilor doar despre promisiuni electorale şi despre alegeri. Autostrăzi, căi ferate de mare viteză, strategii importate de la Vaslui. Mi se pare că văd două lumi total diferite.
Nimeni nu vorbeşte despre realitatea de azi, despre faptul că în scurt timp începe şcoala şi nu ştim încă dacă va fi desfăşurată on line sau nu. Apropo, peste 35.000 de copii din judeţ nu au laptop, tabletă sau acces la Internet. Rata abandonului şcolar din acest an va creşte semnificativ dacă nu vom face ceva ACUM. Deja suntem contra timp, până acum nu s-a făcut nimic concret pentru ei. Degeaba le vom da tablete în lună martie, dacă aceşti copii vor abandona şcoala”, a precizat Alexandra Harja Samsonescu.
Pe de altă parte, în ceea ce privește domeniul sanitar, aceasta a criticat modul în care unitățile sanitare din județul Suceava funcționează în această perioadă de pandemie, subliniind că toți cetățenii trebuie să aibă acces la servicii medicale și nu doar pacienții co coronavirus.
„Mai e o problemă uriaşă, băgată sub preş. Sanantatea! Spitalele noastre sunt blocate de Covid. Bolnavii cronici nu îşi pot vedea de sănătate nici la spitalul judeţean şi nici la cele din Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei. Din 1993 şi până acum nu s-a reuşit deschiderea spitalului din Fălticeni, iar de 5 luni marile partide de stânga şi de dreapta se ceartă cine să taie panglica”, a declarat candidatul Pro România la Consiliul Județean Suceava.
În ceea ce privește pregătirile pentru iarna acestui an, Alexandra Harja Samsonescu a subliniat că preocupările administrației județene, dar și a celor locale, ar trebui să fie pentru asigurarea condițiilor pentru populație în sezonul rece, precizând că sucevenii, indiferent dacă sunt din municipiul reședință de județ sau de la Vatra Dornei, nu trebuie să se confrunte cu situații neplăcute.
„Totul pare frumos în ce spun ceilalţi. Acum este încă vară, cald, fructe şi legume la discreţie, alimentele sunt mai ieftine, oamenii îşi mai ocupă timpul cu o activitate sau alta, Însă vine îndată frigul şi nu văd să fie o bună pregătire pentru iarnă la nivelul administraţiilor! Care este planul lor? Este totul în regulă în oraşe şi comune? Încălzirea funcţionează la Vatra Dornei, sau la Suceava? Avem condiţiile necesare? Pe de altă parte vin cheltuielile cu începerea şcolii, cu încălzirea pe timpul iernii şi cu procurarea de alimente, ale căror preţuri, după cum bine ştim, sunt ridicate în acea perioadă. Acestea sunt probleme cu adevărat importante acum!”, a adăugat Alexandra Harja Samsonescu.
Aceasta a adăugat că, încă de când era în liceu, a tot auzit de fel de fel de strategii şi planuri măreţe, însă „realitatea este ca în 30 de ani, Suceava are un singur metru de austrostradă, făcut de Ştefan Mandachi”.
„Aeroportul trebuie dezvoltat şi asta vom face. Proiectele de mediu sunt mai urgente ca oricând. Şi ele sunt în atenţia mea. Drumurile judeţene au nevoie de repărţii capitale. Voi face prioritate de grad zero să nu mai avem drumuri nemodernizate. Dar situaţia momentului este mult mai gravă decât pare, iar acum nu mai avem timp. Nu mai suntem în măsură să facem planuri măreţe, acestea oricum durează mult până sunt create şi mai ales implementate. Noi trebuie să facem ceva ACUM pentru oamenii judeţului.
Soluţia noastră este simplă şi curajoasă. Este o situaţia fără precedent, care cere o rezolvare fără precedent! În primul rând le spun celor din alte partide: hai să dăm mână cu mână în acest an şi să scoatem Suceava din impas! Hai să lăsăm la o parte culoarea politică, orgoliile, ura, acuzaţiile şi să facem ceva concret pentru cei ce au nevoie de noi, pentru cei ce au crezut şi cred în noi!”, a precizat Alexandra Harja Samsonescu.
Venind din mediul privat, candidata Pro România știe ce înseamnă să gestioneze banii, să plătească salarii și să fie un bun administrator, lucruri care o vor ajuta să rezolve problemele județului Suceava.
„Şi eu, Alexandra Harja Samsonescu, voi cere o cheltuiere responsabilă a banului public. Mă voi uita cu atenţie în visteria judeţului să văd ce bani sunt şi cum pot fi folosiţi cât mai bine pentru oameni. Ştiu bine cum să chibzuiesc ca să construiesc, conduc o firmă privată din 2013, cu 23 de angajaţi. Ştiu cât de greu se face banul. Nu cred că astăzi avem nevoie de roţi panoramice de milioane de euro şi de proiecte fanteziste.
Vreau să măresc valoarea Fondului de rezervă aflat la dispoziţia consiliului judeţean ca să putem ajuta oameni aflaţi la nevoie şi să stimulăm crearea de locuri de muncă. E important ca firmele să ştie că se pot baza pe consiliul judeţean atunci când le e greu. Ele pun umărul la ieşirea din criză şi adminiostratia trebuie să fie solidara cu ei, nu doar să aştepte cu mâna întinsă să-şi plătească taxele şi impozitele datorate. Şi cer în egală măsură tuturor primarilor să îşi pună în bugetele locale bani pentru acelaşi tip de aistență financiară. S-au făcut economii în mod evident, pentru că multe din investiţii au fost blocate şi multe evenimente au fost anulate, inclusiv zilele localităţilor şi festivalurile, iar banii aceştia trebuie investiţi în oameni şi în locuri de muncă.
Acesta este proiectul în care cred și care se poate face ACUM! Restul le vom construi împreună, după ce trecem cu bine de acest moment dificil al pandemiei”, a conchis Alexandra Harja Samsonescu, candidata Pro România la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.
De unde ati scos-o pe Puppy? Ce treabă are asta cu județul Suceava?? (Puppy=pupăza din tei…)