Joi, 14 mai, viceprimarul municipiului Rădăuți, Bogdan Nicolau, a avut o intervenție live pe o rețea socială în cadrul căreia a explicat cât este de important rolul unui viceprimar în cadrul unei unități administrativ teritoriale, dar și, punctual, cât de important este rolul acestuia în cadrul Primăriei Rădăuți. Astfel, Bogdan Nicolau a subliniat că, în situația actuală, în care primarul Nistor Tătar este în incapacitatea de a-și exercita atribuțiile de serviciu, fiind infectat cu COVID-19, dacă municipiul Rădăuți nu avea viceprimar ar fi avut aceeași soartă ca în urmă cu cinci ani, când a rămas și fără primar și fără viceprimar.
„Dacă Rădăuțiul nu ar fi avut viceprimar în acest moment, am fi pierdut o finanțare de 7 milioane de euro din fonduri europene. După trei ani de muncă a colegilor mei, proiectele prin GAL se apropie de finanțare, în această dimineață am depus proiectele la GAL Urban Rădăuți. Investițiile constau în construirea unui ansamblu de locuințe sociale, cinci clădiri de apartamente, centru comunitar de resurse în care vor fi diverse activități sociale, dar și școala pentru copiii cu autism, precum și reabilitarea unui centru social. De asemenea, se construiește și o grădiniță, dar și un spațiu de joacă pentru copii. Lucrăm și la amplasarea de dușuri și mașini de spălat în mai multe puncte termice din oraș. De aceea vreau să felicit întreaga echipă GAL Urban Rădăuți pentru implicare”, a subliniat viceprimarul Bogdan Nicolau.
Acesta a adăugat că, împreună cu directorii unităților școlare din localitate vor asigura cele mai bune condiții pentru ca elevii și profesorii să poată desfășura cursurile în cele mai bune condiții.
Lasa un raspuns