Românii din Diaspora au început să voteze încă de vineri unul dintre cei doi candidați intrați în turul II al alegerilor prezidențiale, iar sâmbătă după-amiază membrii unei secții de votare din Spania au avut parte de clipe emoționante. Larisa Elena și soțul ei Victor Cotorogea, doi slătineni stabiliți în Peninsula Iberică, au fost protagoniștii acestor momente, tânăra de 31 de ani interpretând înainte de a vota cunoscuta melodie „Acasă-i România”.
Soțul slătinencei, în vârstă de 33 de ani, a fost cel care a filmat momentul artistic și l-a postat pe pagina sa de Facebook cu mesajul „Și am votat cu cântec!”.
Interpretarea slătinencei a fost apreciată de internauți, strângând peste 40.000 de distribuiri.
Lasa un raspuns