După o oră și jumătate de dezbateri cu privire la aprobarea înființării unei comisii de analiză a activității SC TERMICA S.A, proiect inițiat de consilierii PDL, deliberativul local a respins propunerea.

Primarul Ion Lungu a spus că lucrurile cu privire la Termica sunt politizate în actualul Consiliu Local.

“Orice comisie la Termica e binevenită până la un punct. Sunt politizate lucrurile în Consiliul Local. Și în mandatul trecut, și în cel actual, am votat în unanimitate pentru o nouă centrală. Nu am nimic împotrivă și nicio emoție, eu ca primar, pentru o comisie la Termica. Nu am fost în AGA și nici în CA la Termica. Pe 6 noiembrie vor să pornească CAF-urile și să dea căldură, chiar înainte de a atinge termenul stabilit prin contract”, a declarat Ion Lungu astăzi, 1 noiembrie, la Primăria Suceava, unde s-a întâlnit cu Cătălin Nechifor, șeful Consiliului Județean Suceava.

Anunțul că Suceava va avea căldură de la noua centrală pe data de 6 a fost făcut aseară, spre sfârșitul ședinței CL, de către consilierul democrat liberal Costel Tătăranu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.