A patra ediție a spectacolului Adi Bezna & Friends, Folk Frumos și Chitara Cosânzeana, s-a dovedit a fi chiar mai specială decât am prevăzut, și cu siguranță mai plină de surprize. În afara celor prezenți pe afiș, pe scenă au mai urcat Cristi Corcioveanu și Sorin Poclitaru, ambii cu tributuri aduse aniversării lui Adi Bezna.
Foarte repede atmosfera creată a cuprins sala și ceea ce trebuia să fie un recital, s-a transformat în ceea ce am vrea să fie toate spectacolele de acest gen, adică o sărbătoare. Așa cum am mai spus de multe ori, folkul și poezia sunt făcute pentru spectacole live, deoarece, oricât ar fi de talentați cronicarii, nu se pot scrie sentimente, ele pot fi numai trăite. Combinațiile inedite petrecute pe scenă, bucuria publicului de a face parte din spectacol, tortul și șampania oferite de organizatori în mijlocul spectacolului, lacrimile lui Adi când o sală întreagă i-a cântat La Mulți Ani, nici măcar nu știm de unde și cu ce să începem, conștienți că am avea nevoie de 2-3 zile de povești ca să acoperim cât de cât cele 4 ore de concert.
Am filmat pentru dumneavoastră două reportaje video, pentru a vă da șansa să înțelegeți ce ați pierdut, măcar parțial, pentru că nici un fel de înregistrare nu vă poate ajuta să vă simțiți bine alături de prieteni și necunoscuți, dacă sunteți așezați în fotoliul de acasă. O oră de reportaj în care nu o să găsiți doar o singură melodie întreagă, deoarece rolul acestui reportaj nu este să se substituie spectacolului, ci acela de a vă atrage atenția asupra unor asemenea evenimente pentru a nu le scăpa pe viitor.
Deși deja mult mai lung decât în mod obișnuit, nu putem încheia acest articol fără să aducem un tribut lui Ovidiu Mihăilescu și celor trei membri ai trupei Joi. Ceea ce au arătat ei pe scenă, talent, dăruire, atașament pentru lucrul bine făcut și dragostea pentru public, reprezintă cu siguranță un salt calitativ pentru folk. Patru oameni foarte talentați alcătuiesc pe scenă un balet straniu de virtuozități menit să poarte ascultătorul către trăiri speciale, mereu altele și către surprize magnifice.
Am rămas impresionați de talentul și virtuozitatea tânărului Alex Cismaru dar, mai mult decât orice, de spiritul de sacrificiu al lui Ciprian Diaconu care timp de 3 ore a ținut ritmurile serii folosind palmele proprii și un simplu cajon, iar spre sfârșit avea mâinile umflate și crăpate. Toți cei prezenți și-au avut rolul lor în existența acestei amintiri unice, irepetabile și inegalabile, la care ne bucurăm cu adevărat că am luat parte.
Lasa un raspuns