Omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, cel care în luna februarie a împărțit trei milioane de afişe cu mesajul „România vrea autostrăzi”, lansează o provocare pentru românii din întreaga lume, cu scopul de a atrage atenția asupra lipsei autostrăzilor în zona Moldovei dar și din întreaga țară.

Am o provocare pentru românii din întreaga lume. În data de 15 martie, pentru 15 minute, începând cu ora 15:00, eu îmi suspend activitatea celor 40 de restaurante. (…) Avem profesori, avem doctori, avem avocați, avem diverși specialiști care pot să fie solidari cu demersul meu”, a declarat Ștefan Mandachi.

Omul de afaceri sucevean a transmis această provocare și către trei mari antreprenori români pe care îi îndeamnă să îi urmeze gestul.

Eu provoc trei antreprenori: Ion Țiriac, Gigi Becali și Viorel Cataramă. Ei m-au inspirat în momentul în care eram tânăr”, a mai declarat Ștefan Mandachi.

De asemenea, acesta a hotărât și să se autosuspende pentru un an de zile din funcția de avocat pe care o deține în Baroul Suceava.

„Este un act simbolic. Eu practic avocatura doar în cadrul firmei, dar sper ca demersul meu să fie un model să fie urmat și de alți avocați, antreprenori și alți profesioniști din România”, a mai spus omul de afaceri sucevean.

Ştefan Mandachi a explicat că gestul său este unul personal, că nu face politică şi nu este membrul vreunui partid.

 

Despre Ștefan Mandachi:

Ștefan Mandachi are 33 ani, necăsătorit, este avocat și antreprenor și se recomandă drept țăran de la Sfântu Ilie, satul în care a copilărit și în care locuiește și acum.
Fondatorul mai multor francize, începând cu anul 2012, și-a deschis prima afacere în Suceava. În 2018 finalizează prima franciză hotelieră românească, în urma unei investiții de 7,5 milioane euro, iar in februarie 2019 lanțul de restaurante, locații proprii și francize, ajunge la 41 de restaurante, fiind pe locul trei în categoria restaurantelor tip fast-food din România.
La finalul anului 2018, companiile sale și ale francizaților săi dețin un capital uman de peste 850 angajați, iar cifra de afaceri anuală a companiilor principale deținute de Ștefan Mandachi, inclusiv francize, se ridică la 27,6 milioane euro.
Afirmă despre el că nu este activist și nici nu intenționează să intre în politică. Consideră că doar prin exemplu se pot modifica mentalități și își dorește ca manifestul propriu să fie preluat de cât mai mulți oameni care se identifică cu aceste nevoi și să se schimbe ceva concret din punct de vedere al infrastructurii rutiere în zona de nord-est a României.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.