Într-o atmosferă friguroasă, un mare mare număr de români și ucrainieni s-au adunat să o celebreze pe scriitoarea născută în 1863 la Gura Humorului. Ceremonia a debutat cu tăierea panglicii inaugurale a Porții de Prietenie Româno-Ucrainiene. Poarta a fost realizată în timp record pentru a putea fi inaugurată în ziua semnării înțelegerii între orașul Hotin și orașul Gura Humorului. Beneficiind de conducerea primarului Marius Ursaciuc adunarea a fost scurtată considerabil din cauza frigului pătrunzător, discursurile oficialităților în onoarea Olgăi Kobyleanska urmând a fi rostite la inaugurarea expoziției de fotografie de la Casa de Cultură.
Participanții au putut aprecia corul ucrainian care a ținut isonul preoților care au oficiat te deumul în memoria reputatei poete și scriitoare. Corul a interpretat apoi și căteva cântece populare ucrainiene. Apoi toată lumea s-a deplasat în ritm accelerat către Casa de Cultură unde organizatorii îi așteptau primitori. Ceremonia s-a dorit o recunoaștere a legăturilor istorice dintre bucovinenii din ambele state, legătură care se poate relua, așa cum a dovedit înțelegerea semnată între orașele Hotin din Ucraina și Gura Humorului din România.
Olga Kobyleanska, născută la Gura Humorului și afirmată în cultura ucraineană se constituie astfel într-o adevărată poartă peste timp, un element de legătură puternic cultural, un adevărat liant ce poate readuce relațiile între cele două popoare la un nivel mai cordial.
Lasa un raspuns