Deputatul botoşănean Ilie-Răzvan Rotaru a fost amendat şi a rămas fără permis, după o oprire neregulamentară şi pentru că a refuzat să prezinte actele agentului. În plus, politicianul s-ar fi ales cu o plângere penală pentru ameninţare/ultraj după ce l-ar fi ameninţat şi înjurat pe poliţist.
Întâmplarea a avut loc în ultima zi din anul 2019, pe Aeroportul din Suceava, şi a fost scoasă la iveală de criminalistul sucevean Bogdan Bănică, preşedinte executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS.
Potrivit lui Bănică, la orele serii, deputatul Rotaru şi-a oprit maşina în mod neregulamentar în parcarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Suceava.
„31 decembrie 2019, seara.
Când mai toţi românii întindeau mesele şi pregăteau şampaniile, colegul meu era la datorie, în Aeroportul Suceava. Asigura măsuri de defluire a traficului în parcarea aeroportului pentru a ajunge fiecare cât mai repede acasă. Observă un autoturism parcat neregulamentar şi i se adresează şoferului:
– Vă rog din suflet să eliberaţi zona, fără scandal…
Pe principiul „pe mine mă vezi, pe ăla nu”, conducătorul auto începe cocălăreala. Ce nu e prins în filmare e că i se solicită documentele de identitate, la care, surpriză: – Nu îţi dau niciun act, bă, sunt deputatul ROTARU RĂZVAN-ILIE, şi îi flutură poliţistului un carton cu poză ştampilată.
Dragă domnule deputat ROTARU „gropitză în bărbitză”, ca să fii un cocalar veritabil nu e suficient să ai lanţ de aur la gât şi să te cerţi cu un poliţist ce îşi face meseria. Îţi mai trebuie pantofi albi, ghiul pe deş’t, şapcă firmată şi geacă de piele cu ţinte. E drept, poate le aveai în portbagaj, nu cunosc…
Şi nici măcar nu mă interesează culoarea politică a partidului roşu din care faci parte, aici vorbim despre respectarea legii pentru că, nu-i aşa, dura lex sed lex. Pentru fiştecine.‼️
Dar cum mata nu eşti fiştecine, Rotarule, ci ditamai deputatul, o poţi ignora şi încălca. Că aşa e la noi, în orice altă ţară fără WC în curte erai încătuşat cu mâinile la spate, muşcând din bordură şi călcat cu bocancul exact pe gropiţă. Tu vrei dreptate şi egalitate, dar nu pentru căţei.
La plecare, ce nu este prins pe filmare dar se probează cu martori, deputatul pluii mai şi ameninţă poliţistul: „ajung eu la Bucureşti şi te dezbrac în curul gol, am eu grijă de tine”. Apoi îl trimite în zona ruşinoasă a maică-sii. Deputat dă valoare, deh…
Pentru ameninţare/ultraj deputatul Gropitză îşi va face rost de o plângere penală.
Pentru oprire neregulamentară, nerespectarea indicaţiilor poliţistului, neînmânarea documentelor pentru control şi tulburarea ordinii şi liniştii publice a câştigat o amendă de 2.240 lei. Başca permisul suspendat.La mai mare, boss, felicitări pentru cum respecţi legile ţării pe care şi tu (paradoxal) le-ai votat. Dacă nu erai parlamentar aş fi zis că eşti un tupeist nemernic, o scursură socială, un exemplu de frustrare şi nesimţire ordinară. Dar din păcate eşti deputat, Rotaru Răzvan-Ilie şi nu-mi permit să-ţi spun adevărurile astea.
P.S. Da boss, poliţistul face ordine, de asta este plătit! Scârbă”, a scris, pe o rețea de socializare, Bogdan Bănică, preşedinte executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS.
Lasa un raspuns