Candidatul Partidului Mișcarea Populară la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, inginerul Ioan Bogdan Codreanu, a transmis marți, 8 septembrie, un mesaj extrem de tranșant pentru reprezentanții administrației publice locale de la Stulpicani, dar și pentru președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur,  acuzând direct PNL și PSD de blat politic.

Codreanu a subliniat că în această zonă, marile partide au schimbat primarii între ele, iar nevoile oamenilor au rămas aceleași.

În mesajul său de la finalul vizitei, candidatul Partidului Mișcarea Populară la Consiliul Județean Suceava a amintit de mașina de pompieri donată comunității din Stulpicani, precum și de o promisiune mai veche a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur: modernizarea drumului care leagă Stulpicani de Câmpulung Moldovenesc.

Ioan Bogdan Codreanu este unul dintre cei mai performanți primari din județ, iar la alegerile de pe 27 septembrie va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, din partea Partidului Mișcarea Populară. Numele său apare primul pe buletinul de vot.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.