Rătăcit în propria gândire după 26 de ani de tranziție originală, românul nu mai face nicio legatură între binele general social și binele său. Numărul celor care se interesează cu adevărat de treburile societății este nesemnificativ. Milioanele de români se caracterizează printr-o neputință de a se organiza uimitoare.
Pentru ca un regim politic să poată exista populația trebuie să creadă în el. Însă românii sunt suspendați deasupra unui abis între dorințele și realizările lor. Au crezut cu naivitate în democrație și acum se întreabă dacă nu e mai bună dictatura. E mai comod să dai vina permanent pe cel care conduce, dar ce te faci atunci când tu l-ai ales, când ești părtaș la eroare, când ai și tu un strop de greșeală.
Am susținut în mai multe rânduri că atitudinea apolitică este una eronată. A sta deoparte și a comenta fără să te implici este o greșeală, mai mult, o lașitate. Înseamnă să preferi siguranța personală în locul câștigului întregii societăți, cu asumarea riscurilor de rigoare. Și acesta ar fi un păcat, dar mi-e frică că vina este una mai mare. Apoliticul este în fapt un militant activ pentru propria conștiință. El nu are o atitudine pasivă, ci din contră, una foarte activă, în interiorul propriei persoane, prin care se apără de vinovăția morală de a nu participa la riscurile pe care le produce o schimbare socială. El a ales siguranța personală în locul binelui colectiv și încearcă din răsputeri să justifice atitudinea lipsită de militantism prin valori morale paleative. Fiind împotriva politicii ai senzația că scapi de răspundere față de ceea ce se întamplă în prezent, dar mai ales față de generațiile viitoare.
Sa fie societatea noastră astfel construită încât sa eludeze libertatea? Românul nu a avut în istorie un instinct al individualității care să-l rupă de instinctul de naționalitate, însa este pe cale să-l capete. Societatea nostră postdecembristă are la bază o crimă. Crima de a nu respecta idealurile morților revoluției.
Aceasta apasă aupra noastră asemeni păcatului originar. De aceea evoluția ulterioară nu a făcut decât să ne cufunde în eroare și viciu. Iar de această dată nu lansez întrebarea ce e de făcut, ci una nouă, la fel de dureroasă. Cum vă imaginați românul viitorului?
Lasa un raspuns