Guvernul României va acorda un sprijin consistent proiectelor comunităților locale din județul Suceava. Unul dintre proiectele finanțate de către Guvern este Sala Polivalentă din municipiul Suceava, a cărei valoare se ridică la 38 de milioane de euro. De asemenea, Ministerul Dezvoltării va finanța, prin Compania Națională de Investiții, un nou cămin studențesc pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a cărui valoare se preconizează a fi de peste 26 de milioane de euro și, totodată, ministerul condus de Attila Cseke va finanța și construirea celor două spitale, respectiv cel de copii și boli infecțioase.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că veștile pe care le-a adus ministrul Attila Cseke la Suceava însumează aproximativ 160 de milioane de euro, bani cu care vor fi realizate o serie de investiții ample pentru suceveni.

„Aceste proiecte depășesc 160 de milioane de euro. Îi mulțumesc domnului ministru că este total deschis în a ne aloca fonduri pentru obiectivele importante din județul nostru”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.