Organizatorii au pregătit trei weekenduri pline de spectacole în aer liber, o mulțime de concursuri și multe surprize. Autoritățile din Vatra Dornei au hotărât ca Serbările Zăpezii ediția 2014 să fie organizate în a doua jumătate a lunii februarie, respectiv în trei weekenduri consecutive, 15-16 februarie, 22-23 februarie și 1-2 martie. În luarea deciziei s-a ținut cont și de faptul că în această perioadă la Vatra Dornei vor fi organizate două competiții sportive de excepție pentru județul Suceava.
Este vorba despre finala etapei a șaptea a Cupei Mondiale la sanie pe pistă naturală, întrecere rezervată seniorilor pe data de 17 și 19 februarie, și ediția a noua a Campionatului Mondial de Juniori la sanie pe pistă naturală între 21 și 23 februarie.
Turiștii dornici de distracție și pasionați ai sporturilor de iarnă au participat în număr foarte mare la distracția de pe pârtia Veverița. Primul weekend a debutat la ora 19:30, cu un concert marca Michael Star. Acesta a dat startul petrecerii din parcul municipal, după care pe scenă au urcat Rawanne, Alessia, Artisband şi Sore. A doua zi, începând cu ora 15:00, au încântat publicul Ansamblul “Plaiurile Dornelor”, Mădălina Candrea, “Junii Mureşului”, Pamfil Roată, Marius Zgâianu şi Ansamblul „Străjerii Bucovinei”.
Pentru weekendul din 22 februarie, organizatorii au pregătit un eveniment care va stânge mii de turiști lângă pârtia Veverița. Începând cu ora 18:00 este programată coborârea cu făclii și lansare de lampioane, apoi petrecerea se va muta în parcul municipal. Dorneanul Michael Star va concerta de la ora 19:30. După acesta pe scena vor mai urca de la ora 20:00 membrii formației Acces, Maximilian, Ami şi Lora. De la ora 22:45 este programat un foc de artificii.
Duminică, 23 februarie, de la ora 13:00, pe Pârtia Veveriţa sunt programate concursuri şi jocuri distractive cu participarea iubitorilor sporturilor de iarnă din judeţele Suceava, Cluj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. De la ora 15:00 vor evolua pe scena din parcul municipal Ansamblul „Poieniţa” din Poiana Stampei, Ilioara Ştefănel, Miruna şi David Ţăran, Ansamblul „Balada” din Bistriţa, Călin Brăteanu şi Ansamblul ,,Dorna Dorului”.
Evenimentul de la Vatra Dornei a ajuns la cea de-a XXXI-a ediție, fiind deja o tradiție pentru cei care iubesc sporturile de iarnă să fie prezenți în luna februarie pe pârtia Veverița. Spectacolele nu ar fi fost posibile fără implicarea Primăriei, a Consiliului Local şi al sponsorilor.
Lasa un raspuns