Weekend-ul 28-31 mai vine cu mai multe maratoane de vaccinare organizate în Bucureşti, Craiova şi alte zone ale ţării, unele cu „recompense” pentru cei care se prezintă pentru a se imuniza anti-COVID. Pe de altă parte, din dorinţa de a accelera ritmul campaniei naţionale de vaccinare, guvernul a lansat o nouă campanie de informare pentru români.

Ediţia a II-a a Maratonului de Vaccinare din Bucureşti debutează vineri, pentru persoanele care s-au vaccinat cu prima doză în perioada 7-10 mai. Românii sunt aşteptaţi la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională de către medicii şi voluntarii Universităţii de Medicină „Carol Davila”, care le vor administra doza de rapel. Cei care doresc să se imunizeze, dar nu au participat la prima ediţie, o pot face cu o singură doză din serul Johnson&Johnson, începând de vineri (28 mai, ora 16:00) până luni (31 mai, ora 08:00). Un număr de 20.360 de persoane au fost vaccinate anti-COVID cu serul Pfizer la ediţia precedentă a maratonului de vaccinare, organizat în Bucureşti de UMF „Carol Davila”, în cele două puncte-reper ale Capitalei: Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. Mare parte dintre aceştia sunt aşteptaţi să vină pentru a primi doza de rapel.

Craiova: Bilete gratuite la teatru pentru cei vaccinaţi

La Craiova, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Primăria organizează maratonul vaccinării în foaierul teatrului, în intervalul orar 10:00-00:00, de vineri şi până marţi, 1 iunie inclusiv. Tipul vaccinului este Pfizer BioNTech, iar rapelul se va putea face tot în incinta Teatrului Naţional Craiova, în perioada 18-22 iunie. Persoanele vaccinate la Craiova, în data de 28 mai 2021, vor primi în limita locurilor, o invitaţie de două persoane la „Călătoria lui Dante”, recital susţinut de maestrul Emil Boroghină în aceeaşi seară, de la ora 19:00.

Tombolă cu premii pentru vaccinaţi în Ialomiţa

Autorităţile din Ialomiţa vor organiza o tombolă cu premii constând în telefoane, tablete şi laptopuri pentru tinerii de 16-25 de ani din judeţ care se vor vaccina anti-COVID la maratonul organizat în prioada 31 mai – 1 iunie. În cele două zile, toţi cei interesaţi, indiferent de vârstă, se pot vaccina fără programare la centrele de vaccinare din Slobozia, Amara, Ţăndărei, Feteşti, Urziceni şi Fierbinţi-Târg. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat o nouă serie de maratoane de vaccinare, organizate în perioada 25 mai – 1 iunie, în spitalele militare, în special pentru persoanele care ar trebui să primească rapelul.

Un alt maraton al vaccinării din Bucureşti va fi organizat în perioada 28-30 mai si de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), în parteneriat cu Primăria Capitalei şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB). Maratonul se va desfăşura la sediul ANMCS din Splaiul Independenţei nr. 202 A, sector 6, Bucureşti. Şi Ministerul de Interne a anunţat că a deschis centre de vaccinare şi pentru publicul larg. Beneficiile pentru vaccinaţi: mită sau recompensă? Ideea recompensării participanţilor la evenimentele organizate pentru vaccinare e văzută diferit: unii o percep ca o „mită”, iar alţii ca un „beneficiu”.

„Am auzit că nu-i putem «mitui» pe oameni să se vaccineze ca argument împotriva ideii de a acorda beneficii celor vaccinaţi, anume să li se dea cupoane. Se dau peste tot în lume. Conceptul de «mită» şi de «discriminare» sunt complet scoase din context. Faptul că îmi dai un cupon să merg la un film, aia nu e mită. Nu îi recompensezi să folosească un anumit vaccin, ci doar să se vaccineze. Dacă ideea de a-i recompense pe cei vaccinaţi este scoasă complet din discuţia publică denotă că sunt oameni pe care îi supără discuţia asta”, a declarat pentru Adevărul dr. Octavian Jurma. De exemplu, la iniţiativa Casei Albe, aplicaţiile de dating din Statele Unite vor avea funcţii speciale pentru persoanele vaccinate anti-Covid-19. Pentru a încuraja americanii să se imunizeze, autorităţile au implicat şi site-urile de matrimoniale în campania de vaccinare. Utilizatorii aplicaţiilor de dating care s-au imunizat vor avea ecusoane, insigne speciale sau acces gratuit la conţinutul premium, dar şi filtre de căutare pentru a găsi doar persoane imunizate. Un consilier al Casei Albe a declarat că administraţia Biden adecurs la un astfel de parteneriat pentru a atinge obiectivul de 70% dintre americani să fie vaccinaţi până în iulie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.