Leșan Ovidiu și familia sa, pleacă într-o călătorie de 40 de zile prin țară cu o autorulotă, unde vor organiza Workshopuri Gratuite de Fotografie pentru toți pasionații care doresc să îi asculte și să îi cunoască.

Leșan Ovidiu este fotograf de evenimente în Suceava, iar împreună cu familia sa (soția, fiica și cei doi asistenți) urmează să pornească pe 1 Aprilie în ediția a II-a a Turneului Fotografilor de la OM la OM. Proiectul s-a născut anul trecut, iar în prima ediție Ovidiu a adunat peste 1000 de fotografi din toată țara la Workshopurile Gratuite.

„Misiunea Turneului este de a aduce în prim plan că înainte de orice suntem oameni, așa că anul acesta am decis că putem face chiar mai mult în acest sens, că putem dărui și mai mult. Astfel, în acest turneu vom mai lua cu noi, virtual cel puțin, o mică parte din povara unui coleg care de aproape 3 ani trece printr-un coșmar de neimaginat, având fetița foarte bolnavă. Este vorba de Mihai Popescu, din Craiova, iar mai multe detalii despre cazul fetiței lui găsiți aici http://zambetulevei.ro.

Scriu cu lacrimi în ochi când mă gândesc ce norocos sunt să am o minune de fetiță sănătoasă, întrucât Eva lui este doar cu o săptămână mai mică decât Caramica mea.  În fiecare oraș vom strange bănuți și zâmbete ce i le vom trimite Evei din partea voastră. Nu va fi musai, va fi alegerea voastră dacă veți contribui sau nu”, a spus Ovidiu Leșan.

Structura Workshopurilor Gratuite va fi aceeași ca cea din prima ediție a Turneului, iar din feedbackul participanților, aceștia au descoperit:

  • cum să realizeze fotografii UNICE cu echipament ieftin;
  • cum să înceapă de la ZERO sau să se reinventeze;
  • cât de ușor este să faci o fotografie bună și Ovidiu i-a motivat în acest sens;
  • soluții la fricile participanților și Ovidiu i-a învățat cum să le depășească;
  • cum să trăiască din fotografie și ce pași să urmeze în acest sens;

De asemenea, alături de Ovidiu, aceștia au:

  • făcut analiza tipului ideal de client și au identificat pașii semnării contractului;
  • vorbit despre secretul unei fotografii reușite;
  • discutat liber, de la OM la OM,

Iar nu în ultimul rând, au învățat unii de la alții, s-au distrat și au legat prietenii faine.

Dacă te-au convins, te așteaptă cu drag la Workshopul Gratuit din orașul sau din apropierea orașului tău!
Dacă ești sceptic și nu crezi ce au spus, te așteptă să te convingi singur!

Site-ul turneului este:

https://www.ovidiul.ro/proiecte/turneul-fotografilor-de-la-om-la-om-2019/

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.