În fiecare an, pe data de 8 aprilie se sărbătorește Ziua Romilor, iar în localitățile cu comunități importante de romi au loc diferite evenimente. Anul acesta, la Căminul Cultural de la Mitocu Dragomirnei, președintele executiv al Partidei Romilor Pro Europa – Filiala Suceava, Leonard Constantin, cu sprijinul Primăriei Mitocu Dragomirnei, a marcat această zi importantă. 

La eveniment au luat parte subprefectul Cristian Șologon, vicepreședintele CJ Niculai Barbă, Alina Stan – consilier pentru problemele romilor în cadrul în Prefecturii Suceava, primarii de la Dolhasca, Mitocu Dragomirnei și Valea Moldovei, respectiv Decebal Isachi, Radu Reziuc și Romică Floriștean, precum și inspectorul școlar pentru problemele romilor, Lucian Dimitriu. 

Invitații le-au spus celor prezenți cât de importantă este această zi pentru cea mai mare minoritate din țara noastră, iar artiștii de la Gulia și de la Vicovu de Sus au susținut momente artistice.

Reamintim că Ziua Internaţională a Romilor este sărbătorită anual de comunitatea internaţională, la 8 aprilie, în cinstea recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din toată lumea, dar şi pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa şi de pretutindeni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.