O vânzătoare la un magazin din Suceava a sesizat poliția, prin “S.N.U.A.U 112″, despre faptul că, din unitatea unde lucrează, au fost sustrase încasările, în sumă de 1.260 de lei.

 Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că magazinul are două angajate, care lucrează singure pe schimb, o dată la două zile. Astfel, în 14 ianuarie, a fost de serviciu reclamanta Elena K., care a declarat că, la sfârşitul programului, a lăsat în sertarul pentru încasări, asigurat cu sistem de închidere, suma de 1.260 de lei.

A doua zi, colega sa fiind de serviciu, a contactat-o telefonic pe reclamantă, anunţând-o că lipseşte din sertar respectiva sumă, reprezentând încasările din ziua anterioară. Cu ocazia cercetărilor, s-a constatat că uşile de acces în magazin, precum şi sertarul în care se păstrau încasările, nu aveau sistemul de închidere forţat.

”Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului”, se arată în comunicatul IPJ.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.