Anul 2024 este anul în care mai multe unități administrativ teritoriale din județul Suceava culeg roadele muncii din ultima perioadă și asta pentru că obiectivele de investiții ce ieri erau doar pe hârtie, astăzi au devenit realitate.

Un astfel de exemplu este și comuna suceveană Stroiești, localitate care anul acesta finalizează o serie de proiecte ce-i poartă semnătura primarului Mihai Senic, ce însumează peste 95 de milioane de lei.

Și chiar dacă toate școlile din comună sunt moderne, întrucât unele lucrări au fost făcute cu câțiva ani în urmă, conducerea Primăriei a mai accesat o serie de fonduri nerambursabile menite să crească confortul elevilor și al cadrelor didactice. Astfel, prin Planul Național de Redresare și Reziliență Școala Gimnazială Stroiești este beneficiara unor noi lucrări de reabilitare energetică, ce se ridică la peste 2,6 milioane de lei.

„Constructorul a realizat deja 60% din lucrări, iar până în luna septembrie va fi gata. Ori, acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a declarat primarul comunei Stroiești, Mihai Senic.

Și pentru că tehnologia este tot mai prezentă în toate domeniile, edilul Mihai Senic și echipa sa de la Primărie au hotărât să acceseze bani europeni și pentru digitalizarea unităților școlare. Potrivit primarului, acest proiect prevede dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a patru unități de învățământ de pe raza localității. Este vorba despre Școala Primară și Grădinița din Zaharești și despre Școala Primară și Școala Gimnazială din Stroiești.

Trebuie spus că și această investiție, ce se ridică la aproape 1 milion de lei, va fi finalizată până la începerea noului an școlar.

Edilul a ținut să precizeze că Grădinița cu Program Normal Stroiești nu este prinsă în acest proiect, întrucât beneficiază deja de dotări moderne, anul inaugurării acesteia fiind 2022.

De asemenea, conducerea Primăriei a atras bani europeni pentru construirea unui centru de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți. Potrivit primarului Senic, investiția, ce se ridică la peste 2,1 milioane de lei, este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Și pentru că și vârstnicii au nevoie de sprijin, Mihai Senic a decis să acceseze fonduri și pentru construirea unui centru de zi de asistență și recuperare pentru bătrâni, proiect ce va fi scos la licitație foarte curând, investiția fiind estimată la 7,2 milioane de lei.

„În egală măsură, ne gândim la copiii și la bunicii din comuna noastră, pentru că ei fac parte din viața noastră. De aceea, trebuie să le asigurăm condiții. Investim și în educația copiilor noștri și, de asemenea, încercăm să le ușurăm viața și celor ce au muncit o viață întreagă și au contribuit la bunul mers al localității noastre. La centrul pentru copii au început deja lucrările. În ceea ce privește centrul pentru vârstnici, proiectul va fi scos la licitație, iar după desemnarea constructorilor vom demara și lucrările”, a adăugat primarul comunei Stroiești, Mihai Senic.

Tot cu bani europeni, accesați prin Planul Național de Redresare și Reziliență pe un proiect de 1,9 milioane de lei, Căminul Cultural din Stroiești este reabilitat din punct de vedere energetic. Potrivit edilului, constructorul a realizat deja 70% din lucrări, ceea ce înseamnă că acestea vor fi finalizate în prima jumătate a anului 2024.

O altă investiție necesară este cea privind dotarea sălii Consiliului Local Stroiești cu aparatura necesară bunei desfășurări a ședințelor deliberativului. Și pentru acest obiectiv Primăria a atras fonduri europene, de data aceasta prin GAL „Cetatea Bucovinei”. Trebuie spus că echipamentele digitale, în valoare de peste 51.000 de lei, vor fi livrate tot anul acesta.

Și cum utilitățile edilitare reprezintă un mare plus pentru orice comunitate, conducerea unității administrativ teritoriale a atras 16,5 milioane de lei prin PNI „Anghel Saligny” pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare.

„Deja lucrările au fost executate în proporție de 30%, iar până la finalul anului vor fi finalizate. Știu că implementarea acestui proiect crează disconfort, însă îi rog pe oameni să aibă răbdare și să fie înțelegători”, a mai spus Mihai Senic.

Edilul a adăugat că are în implementare și două proiecte ce prevăd modernizarea iluminatului public din comună, ambele finanțate prin Agenția Fondului pentru Mediu, care presupun înlocuirea lămpilor vechi cu unele noi și eficiente energetic. Valoarea totală a acestor investiții fiind de aproape 2 milioane de lei.

Și cum nevoile cetățenilor sunt într-o permanentă schimbare, iar lucrurile evoluează constant, conducerea Primăriei Stroiești urmărește atent axele de finanțare nerambursabilă, astfel încât să îmbunătățească în timp real condițiile de trai ale cetățenilor.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.