Evenimentul are loc în perioada 2-4 octombrie, iar de la bugetul local se va aloca suma de 25 de mii de lei.
„Obiectivul principal al acestui proiect îl constituie promovarea unui mod de viaţă sănătos în rândul cadrelor didactice, valorificând potenţialul individual prin prisma egalităţii de şanse şi a valorilor educaţiei pentru sănătate”, se arată în proiectul susținut Alianţa Sindicatelor de Învăţământ (ASI).
Manifestarea se adresează cadrelor didactice, reprezentanţilor comunităţii şi oficialităţilor și are ca scop promovarea toleranţei şi fair-play-ului, dar şi dezvoltarea relaţiei de comunicare intre şi intrapersoanală.
Activităţile prinse în proiect se vor desfăşura în sălile şi terenurile de sport puse la dispoziţie de unităţi şcolare din reşedinţa de judeţ şi de Universitatea „Ştefan cel Mare”, 140 de participanţi urmând a se întrece în diverse competiţii sportive precum cele de şah, tenis de câmp, tenis de masă, cros, volei, volei, street-ball, fotbal, darts, ciclism, badminton, înot şi pescuit sportiv.
Lasa un raspuns