Toți cei care au făcut parte din Consiliul Județean Suceava în cei 25 de ani au fost invitați la eveniment, dar au participat doar aproximativ 100 de aleși locali, actuali și foști consilieri județeni.
La eveniment au participat Gheorghe Flutur, actualul președinte al Consiliului Județean Suceava, care a condus ședința festivă, primarul Sucevei Ion Lungu, primarul Rădăuțiului, Nistor Tătar, foștii primari Marian Ionescu, Vasile Tofan și Ioan Moraru, dar și foști vicepreședinți ai CJ Suceava precum Stela Acatrinei sau Mihai Grozavu. Au lipsit însă foștii președinți ai Consiliului Județean Suceava, Gavril Mârza și Cătălin Nechifor, fostul prefect Orest Onofrei și foștii vicepreședinți Alexandru Rădulescu, Ilie Niță, Alexandru Băișanu și Ilie Vasile.
„Instituția Consiliului Județean a fost creată să coordoneze consiliile locale, respectând autonomia locală, pentru strategii județene, pentru strategii de dezvoltare economică și socială, pentru îndrumarea primăriilor, a consiliilor locale, acolo unde este cazul, pentru gestionarea serviciilor publice”, a transmis Gheorghe Flutur.
Potrivit actualului președinte al Consiliului Județean Suceava, în decursul celor 25 de ani, au fost date 3.070 de Hotărâri de CJ și 12.163 de dispoziții de președinte de CJ.
Cei prezenți la eveniment au ținut și un moment de reculegere în memoria celor 29 de aleși locali trecuți în neființă.