Ziua Armatei Române a fost sărbătorită în Câmpulung Moldovenesc, printr-o scurtă festivitate la Cimitirul Eroilor.  Reprezentanții administrației locale, din municipiul Câmpulung Moldovenesc și din comuna Pojorâta, alături de conducerea și elevii Colegiului Național Militar Ștefan cel Mare, dar și șefii structurilor Ministerului de Interne din municipiu au cinstit memoria celor care s-au jertfit pentru libertatea, apărarea şi întregirea neamului.

În semn de respect şi recunoştinţă pentru înaintaşii care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă, un pluton de elevi a defilat prin faţa câmpulungenilor prezenţi la manifestare.

„Marți, 25 octombrie, sărbătorim Ziua Armatei Române, simbol al sacrificiului, demnității, onoarei și statorniciei, moment de celebrare, dar și de comemorare a tuturor celor care s-au sacrificat pentru ca noi să putem sta demni în fața lumii, acoperiți de istorie, dar și de speranță.

Am adus astfel un omagiu eroilor Armatei Române care, cu prețul vieții, sau cu mari sacrificii personale, au luptat pentru democrație. Gândurile noastre se îndreaptă azi către toți cei care au pus țara mai presus de viața lor, dăruindu-ne libertatea și posibilitatea de a trăi într-o țară sigură.
La mulți ani Armatei Române!
La mulți ani rezerviști și veterani de război!
La mulți ani, militari români!”, a transmis primarul Negură.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.