Deputatul social-democrat Alexandru Rădulescu susține că PNL, USR și Pro România, demonstrează o crasă lipsă de responsabilitate față de români, în timp ce guvernarea PSD-ALDE continuă implementarea măsurilor asumate.
„Și în a doua săptămână de la alegerile europarlamentare cei care s-au trezit în situația de a fi câștigători (PNL), sau cei care s-au bucurat de un rezultat nesperat nici măcar de ei înșiși (USR, ProRomânia) -deci fără vreun merit personal- demonstrează clar o crasă lipsă de responsabilitate față de români. Fuga lor de asumare a guvernării evidențiază diletantismul, neputința, ipocrizia reprezentanților acestor partide -trăsături ce se deconspiră din ce în ce mai mult.
În acest timp, guvernarea PSD-ALDE continuă implementarea măsurilor asumate”, a declarat deputatul Rădulescu.
Potrivit acestuia, așa cum a fost promis se acordă o atenție prioritară sănătății și educației, și pune în evidenția câteva măsuri ce privesc județul Suceava.
Este vorba despre Spitalul Fălticeni, care va deservi 125.000 de locuitori, și care a primit suma considerabilă de 9,6 milioane lei pentru scările exterioare și dotări nemedicale – astfel momentul inaugurării acestuia s-a apropiat decisiv.
De asemenea, după cum anunță deputatul Rădulescu, 29 de școli și grădinițe din județ au primit, prin HG 363/ 30.05.2019 suma necesară (peste 2 milioane lei) pentru construirea grupurilor sanitare conforme și pentru utilitățile necesare, alăturându-se celor 127 de unități școlare reabilitate sau în curs de reabilitare cu finanțare guvernamentală de peste 210 milioane lei.
Parlamentarul sucevean a precizat și că profesorii din județ au primit în această săptămână suma de 11.159.000 lei, care acoperă integral solicitările școlilor ca dobândă la sumele câștigate în instanță tocmai împotriva acțiunilor de tăiere a salariilor a unui guvern PDL-PNL – adică aceiași care prin vocea liderului lor, Ludovic Orban, își anunță din nou o intenție identică.
Lasa un raspuns