După afișarea primelor rezultate ale examenului de Bacalaureat din această toamnă, au fost depuse 376 de contestații. Potrivit inspectorului școlar general adjunct al IȘJ Suceava Alexandra Chirilă, cele mai multe contestații au fost depuse la matematică, în număr de 131. De asemenea, la Limba și literatura română au fost depuse 88 de contestații, la Biologie, 71, iar la Istorie – 40.
Reamintim că în sesiunea de toamnă a BAC-ului s-au înscris 1 630 de candidați, dintre care 434 au absentat și 1.196 au fost prezenți. Potrivit inspectorului școlar general adjunct Alexandra Chirilă, din totalul celor prezenți, 362 au promovat examenul, adică 30,27%, iar 834 au fost respinși, respectiv 69,73%.
Potrivit Calendarului examenului de Bacalaureat, contestațiile vor fi soluționate în perioada 4-6 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 7 septembrie.
Lasa un raspuns