Majoritatea celor care dețin propria afacere s-au gândit cel puțin o dată să instaleze un sistem performant de supraveghere. Unii dintre ei au și făcut acest pas, iar beneficiile sunt numeroase: camerele de supraveghere descurajează furturile de orice fel, previn hărțuirea, furnizează imagini pentru soluționarea conflictelor și chiar pot conduce la creșterea productivității.

O camera de supraveghere amplasată corect poate să te ajute mai mult decât îți poți imagina. Dacă încă nu ești sigur că instalarea unui astfel de sistem este benefică pentru afacerea ta, te invităm să descoperi principalele avantaje:

 

Descurajarea furturilor

Oamenii din interor care știu că există un astfel de sistem care monitorizează non-stop spațiul de lucru, vor fi descurajați, evitând să ducă la bun sfârșit un furt. În acest fel, se pot preveni infracțiunile, furturile, dar și vandalismul în rândul angajaților. Mai mult, nici cei din exterior nu vor fi tocmai încântați să-ți facă o vizită neașteptată.

 

Dovezi incontestabile pentru anchetele penale

Hărțuirea la locul de muncă este un subiect tot mai discutat în ultima perioadă. Motivul este tocmai realitatea de zi cu zi. Numărul cazurilor de acest gen cresc de la o zi la alta. Mai mult, există și persoane care nu raportează un astfel de eveniment din motive de teamă, șantaj sau, pur și simplu, rușine. O cameră de supraveghere poate descuraja un astfel de comportament prin furnizarea dovezilor incontestabile. În completarea camerelor de supraveghere se pot monta chiar și microfoane. În acest fel, dovezile sunt și mai realiste.

Securitatea la locul de muncă – un sentiment din ce în ce mai apreciat

Atunci când alegi să montezi un astfel de sistem trebuie să știi că îți protejezi atât afacerea, cât și angajații. Tu și oamenii care lucrează pentru tine o sa vă simțiți mult mai liniștiți. Tu poți fi sigur că șansele de a intra cineva prin efracție sunt foarte reduse, iar dacă totuși se întâmplă acest lucru, poți identifica foarte ușor vinovatul. Mai mult, poți fi convins că angajații nu pot încerca să te fure sau să te păcălească în vreun fel. În plus, așa cum spuneam mai sus, o cameră de supraveghere amplasată în locul potrivit poate descuraja hărțuirea, astfel că și angajați tăi vor sta într-un mediu sigur și liniștit.

 

Crește productivitatea angajaților

Poate că de multe ori te-ai gândit că instalarea unui astfel de sistem este o decizie inconfortabilă pentru angajații  tăi, însă aceasta poate crește productivitatea. În ultima perioadă, cercetătorii fac o mulțime de studii, abordând diferite subiecte. O astfel de cercetare are ca subiect și productivitatea în muncă. Ai fi surprins să afli că cercetările în domeniu demonstrează că doar 20% din orele de muncă sunt petrecute rezolvând lucrurile esenţiale, 80% fiind destinat lucrurilor mai puțin importante. Instalând un astfel de sistem o să poți monitoriza atent activitatea angajaților și, în acest fel, poți preveni pierderea timpului valoros. Mai mult decât atât, imaginile furnizate de aceste sisteme îți oferă posibilitatea să observi eforturile acelor angajați care merită recompense sau creșteri salariale pentru efortul depus.

Așadar, chiar dacă inițial o astfel de decizie poate afecta angajații, simțindu-se inconfortabil, trebuie să știi că, în cele din urmă, instalarea camerelor de supraveghere este o acțiune benefică atât pentru tine, cât și pentru ei.

Sursă foto: Canva

https://www.canva.com/photos/MACoBwwEXgs-contractor-installing-surveillance-cctv-cameras/

https://www.canva.com/photos/MADBQF3vosM-people-in-surveillance-camera/

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.