Pe 18 octombrie Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava (AIAS) a lansat al doilea proiect desfășurat în parteneriat cu compania EGGER – formare intensivă, după modelul formării RBT (Registered Behavior Technician), pentru părinții copiilor cu TSA.
Timp de șase luni, 40 de părinți din Rădăuți sau împrejurimi, cu copii între 1 și 12 ani, care prezintă tulburări în dezvoltare/TSA, vor urma gratuit cursurile intensive ale unei formări pe modelul RBT. Părinții se vor pregăti pentru a fi terapeuți direcți ai propriului copil și persoana principală în implementarea planului personal de intervenție.
Aceasta înseamnă că părintele va cunoaște mecanismele din intervenția ABA, cum să înțeleagă, să urmărească și să implementeze planul de terapie, care sunt nevoile copilului și obiectivele principale din intervenție.
”Oferind părinților formarea sub structura ABA ne asigurăm de faptul că părinții cunosc principiile comportamentului uman, ce factori din mediu susțin comportamentele pozitive sau negative și cum se poate interveni astfel încât să vedem o creștere în viitor a duratei și frecvenței comportamentelor pozitive” au declarat reprezentanții AIAS de la Centrul de Resurse și Coordonare în Analiza Aplicată a Comportamentului din Rădăuți.
Părinții vor cunoaște tehnicile și strategiile necesare, dar și mecanismele din spatele acestora, astfel încât să poată lua decizii clinice cu privire la implementarea planului de intervenție, până la întâlnirea cu coordonatorul. Astfel părintele va putea fi persoana principală în implementarea planului de intervenție și, dacă este nevoie să colaboreze cu un centru de terapie, va putea discuta cu specialiștii centrului direct în termenii specifici planului de intervenție, pe nevoile copilului. Va putea susține în orice mediu și în orice moment drepturile copilului la o intervenție calitativă și va menține demnitatea copilului.
Cursul este susținut de consultanții acreditați internațional BCBA Andreea Panait și BCaBA Alexandrina Lucanu și se va desfășura la sediul AIAS din Rădăuți, str. Volovățului nr 39. Participanții la curs au fost selectați dintre părinții foști cursanți ai programului ImPACT, dar și dintre părinții care s-au prezentat pentru evaluare la Centrul AIAS din Rădăuți.
Formarea de tip RBT face parte dintr-un program mai amplu al AIAS în parteneriat cu compania EGGER, ”Părinți informați, copii fericiți!” și urmează programului ImPACT, desfășurat în perioada ianuarie – iulie 2022. Prin ImPACT 28 de familii cu copii cu TSA au beneficiat gratuit de training specializat pentru a cunoaște tehnicile de intervenție derivate din principiile analizei aplicate a comportamentului (ABA).
”Continuăm parteneriatul cu AIAS în Rădăuți, deoarece am primit feedback pozitiv de la părinții participanți la programul ImPACT. Ne încurajează faptul că locurile au fost ocupate aproape în totalitate fără a fi nevoie de un apel public. Această înseamnă că am identificat corect nevoia părinților din comunitatea din care facem parte și că AIAS răspunde în mod profesionist acestei nevoi” a declarat Alina Chifan, director de Vânzări EGGER Romania.
Pentru părinții interesați de evaluare și participarea la curs, mai sunt disponibile câteva locuri. Pentru informații suplimentarea puteți lua legătura cu Andreea Panait/ 0745 838 506 sau Alexandrina Lucanu 0755 627 644 sau puteți scrie la aiasmaimplic@gmail.com.
Despre AIAS
Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava este înființată de către specialiști și antreprenori locali care doresc să vină în sprijinul comunității, oferind părinților training, suport educațional și informațional, scopul final fiind de a învăța părinții să lucreze la domiciliu și de a face față nevoilor propriului copil. Echipa din cadrul Asociației este alcătuită din persoane acreditate internațional ca analist comportamental, precum și persoane formate ca tehnician în analiza comportamentală, oferind astfel furnizarea de servicii calitative la nivel înalt în domeniul analizei aplicate a comportamentului. Programele oferite de Asociație cuprind o paletă largă de servicii, respectiv evaluare, coordonare, consiliere, întocmirea planului de intervenție, terapie individuală, training părinți.
Despre EGGER în România
Grupul EGGER deține din 2008 o fabrică în România, în Rădăuți, județul Suceava. Fabrica are peste 850 de angajați. În Rădăuți, sunt produse plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail. EGGER a investit cca. 500 milioane Euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie de ultimă generație.
Lasa un raspuns