Suptul este, la nou-născuți, un instinct indispensabil supraviețuirii, pentru că, datorită lui, bebelușii se pot hrăni din primele minute după ce au venit pe lume. Suptul funcționează și ca mecanism de calmare și liniștire, pentru că le sugerează celor mici că mama e aproape, iar ei sunt în siguranță.
Unii copii, însă, nu reușesc să înlocuiască suptul cu alte metode de autoliniștire, astfel că ajung la vârste mari – uneori la vârstă școlară – perpetuând acest obicei. Din păcate, el este însoțit de o serie de efecte nocive atunci când se prelungește atât de mult. În continuare, câteva dintre ele.
-
Ocluzia dentară incorectă
O ocluzie dentara incorectă reprezintă o deviere de la modul în care se suprapun, în mod firesc, cele două arcade dentare. Ocluzia dentară corectă este importantă pentru modul în care se desfășoară mai multe funcții și procese fiziologice, printre care:
- Vorbirea – pronunția corectă a cuvintelor este dificilă în cazul unei ocluzii incorecte;
- Masticația – în cazul în care maxilarul și mandibula nu se suprapun așa cum ar trebui, masticația este îngreunată;
- Fizionomia – modul în care se suprapun tablele dentare influențează simetria feței.
Unii părinți preferă să prevină obiceiul legat de suptul degetului oferindu-i bebelușului suzeta. Este un demers înțelept în măsura în care, când copilul crește, suzeta poate dispărea, în timp ce degetul rămâne o tentație permanentă, dar impactul asupra ocluziei dentare este la fel de mare în cazul suptului degetului, al suzetei sau al tetinei biberonului.
-
Leziuni ale buzelor – zăbăluța (cheilita angulară)
Cheilita angulara este o afecțiune frecventă pe care unele persoane o experimentează ocazional, altele mai des, și care la bebeluși și copii poate fi declanșată de suptul degetului. Leziunea apare în colțul gurii, în zona unde buza superioară și cea inferioară se unesc, și poate fi extrem de dureroasă, mai ales la deschiderea gurii sau în momentul în care se consumă alimente acide.
Vindecarea este destul de greoaie, pe de o parte, din cauza mediului umed care întârzie cicatrizarea, pe de altă parte, deoarece de fiecare dată când pacientul deschide gura ceva mai larg, crusta formată se fisurează și se redeschide.
În general, cheilita angulară se vindecă de la sine, dar în unele cazuri se poate infecta sau poate impune tratament medicamentos adjuvant pentru cicatrizare. Administrarea de suplimente alimentare și, atunci când este cazul, a unor creme cu antibiotic sau antimicotic sunt principalele remedii recomandate de către medic.
-
Leziuni ale degetelor
Suptul persistent al degetului nu are efecte negative doar asupra cavității orale, ci și asupra degetului în cauză – mai ales că majoritatea copiilor au un deget preferat. Din cauza expunerii prelungite la umezeală, pielea se sensibilizează și se macerează sau, dimpotrivă, se îngroașă. Ea este expusă la a dezvolta infecții bacteriene sau micotice. Suptul degetului are efecte negative și asupra unghiei, care se exfoliază sau poate avea tendința de a se încarna.
-
Întârzierea vorbirii
Suptul degetului are efecte asupra modului de dezvoltare a palatului, dinților și mandibulei, ceea ce determină modificări și în ceea ce privește vorbirea. Copiii care sug perseverent degetul au adesea dificultăți în a pronunța consoanele tari, ca D și T.
Logopedia nu poate ameliora întotdeauna aceste probleme, mai ales dacă suptul degetului continuă, deoarece dificultățile de pronunție au cauze anatomice: modul în care e conformată dantura, în raport cu buzele.
Dificultățile în ceea ce privește dezvoltarea vorbirii îl împiedică pe copil să comunice eficient și pot genera un nivel crescut de frustrare și izolare.
-
Probleme de ordin social
Obiceiul de a-și suge degetul îl poate afecta pe copil din punct de vedere social, căci efectuarea gestului în public atrage ridiculizare și ironii din partea colegilor, a prietenilor sau a persoanelor din anturaj.
Suptul degetului este un răspuns inconștient al copilului la plictiseală sau la stres și, deși este considerat perfect normal în primele luni de viață, obiceiul ar trebui să dispară ulterior. E posibil ca un copil care își suge frecvent degetul să aibă nevoie de ajutor ca să găsească alte modalități de gestionare a stresului.
Sursa foto: Shutterstock
Lasa un raspuns