Zeci de familii care au datorii imense către furnizorul de servicii de apă caldă şi căldură Termica, riscă să rămână fără locuinţele proprii.

Directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, a precizat că Termica are 74 de procese pe rol, cu 47 de asociaţii de proprietari, iar la cei la care au fost obţinute executări silite împotriva asociaţiei, s-au introdus cereri de înfiinţare a popririi la datornicii debitorului, respectiv procedura de terţ poprit.

„Prin această procedură, 150 de proprietari au plătit la executor şi au ajuns banii la Termica. Nu sunt sume mari, dar e un început. 50 nu au plătit şi s-a continuat procedura de validare a popririi. 30 de cereri au fost deja aprobate şi se află la executorii judecătoreşti, iar dacă nici acum, în cel de-al 12-lea ceas, nu se achită sumele datorate către executorii judecătoreşti, aceştia se vor îndrepta asupra bunurilor proprietarului”.

Cei care nu au cu ce achita sumele restante pentru gigacaloriile consumate sunt în pericol de a fi scoşi în stradă.

„Nu vrem, dar s-ar putea ca în perioada următoare să ajungem la situaţii dramatice, de scoatere a oamenilor în stradă. Este inuman, dar trebuie să înţelegeţi că aceste servicii trebuie plătite, pentru că şi noi suntem împuşcaţi din toate părţile de creditorii noştri”, a spus Ovidiu Dumitrescu.

Amploarea problemei recuperării datoriilor a fost confirmată şi de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus că din discuţiile purtate cu administratorii judiciari ai Termica, aceştia şi-au exprimat clar intenţia de a acţiona în instanţă un număr cât mai mare de datornici, pe care să-i determine, prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin executarea silită a locuinţelor acestora, să-şi plătească datoriile către Termica, care depăşesc 176 de miliarde de lei vechi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.