În primul semestru al acestui an, Garda de Mediu Suceava a aplicat un număr de 68 de sancțiuni contravenționale, dintre care 35 de avertismente și 33 de amenzi în valoare de 495 de mii de lei.

Potrivit raportului prezentat de șefa instituției, Adriana Iordache, în cadrul ultimei ședințe a Colegiului Prefectural, din cele 33 de amenzi au fost încasate doar 22, în valoare de 111 de mii de lei, restul fiind în termen sau contestate în instanţă.

Șase firme s-au ales cu sancţiuni contravenţionale complementare sau suspendări de activitate. În fapt este vorba de trei firme de exploatare agregate minerale, Migado AMG din Șcheia, punct de lucru Grănicești, Arbeit und Pass din Țibeni și Tehnocon Fălticeni, o fabrică de încălțăminte din Vicovu de Sus – Lidoro Prod Com, o unitate de debitare material lemnos aparținând lui Ioan Adăscăliței din Preutești și o unitate piscicolă din Fălticeni.

De asemenea, în primul semestru, Garda de Mediu Suceava a mai propus suspendarea actelor de reglementare pentru societatea Nicșan Călinești SRL Şerbăuţi, care se ocupă de abatorizarea animalelor și procesarea cărnii. Comisarii de mediu au efectuat în primele șase luni ale anului un număr de 518 inspecții din cele 887 planificate pentru întregul an.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.