La data de 1 aprilie 1941, a avut loc Masacrul de la Fântâna Albă din Bucovina de Nord, un masacru în care mai multe mii de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului ce încercau să se refugieze din teritoriul ocupat de Uniunea Sovietică, în România, au fost uciși de către armata sovietică.
Acest genocid a fost posibil în contextul în care România a fost obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice, un teritoriu pe care se aflau câteva milioane de locuitori, consecință a ultimatumului primit în iunie 1940 și ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939 ce a dus la delimitarea sferelor de interese din Europa răsăriteană între Germania și Uniunea Sovietică.
Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc în duminica Paștelui a anului 1941, când aproximativ trei mii de români, locuitori din Bucovina de Nord, au încercat să se refugieze în România, după ce sovieticii au lansat zvonuri potrivit cărora vor permite trecerea celor care vor sa trăiască în România. Drept urmare, în ziua de 1 aprilie, un grup mare de români bucovineni din mai multe sate de pe valea Siretului, purtând steaguri albe, însemne religioase, icoane, prapuri şi cruci din cetină, au format o coloană pașnică ce s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română.
Numai că într-o poiană de lângă localitatea Varniţa, la circa trei kilometri de granița română, în locul numit Fântâna Albă, grănicerii sovietici i-au somat pe români să se oprească, apoi au tras în plin cu mitralierele secerând laolaltă, bărbați, femei,copii și bătrâni. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști şi spintecați cu sabia, ori legați de cai şi târâți până la locul unde erau săpate dinainte cinci mari gropi comune, mulți dintre ei fiind îngropați aici de vii. Cei care au reușit să fugă în pădure și să scape pe moment , au fost cautați și arestați de NKVD, iar după ce au îndurat torturi îngrozitoare, au fost şi ei împușcați și aruncați într-o altă groapă comună peste care s-a turnat var nestins. Ce este și mai sfidător este faptul că autoritățile de la Moscova au trecut în anonimat acest genocid, declarând că a fost vorba doar de un incident minor, în care „un grup de 10 de persoane a încercat să treacă fraudulos granița și au fost „arestate”.
Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat subiect „tabu” până în anii ’90, iar autoritățile sovietice , ulterior cele ucrainene, au interzis orice referire la acest masacru. Abia după anul 2000,ucrainenii au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care şi-au dorit doar să treacă și să trăiască în România.
Sursa: Facebook – Lecția de Istorie
Lasa un raspuns