Dănuț Gavriliuc, primarul comunei Verești, și-a pus toată priceperea în păstorirea cât mai bună a comunei pe care o reprezintă, iar acest lucru se dovedește și prin dragostea oamenilor și mai ales a copiilor, pentru el.
Încă de când a ajuns la Primărie, deși a avut parte de evenimente în care a trebuit să își arate profesionalismul, Gavriliuc nu și-a dezamăgit oamenii și a încercat să atragă proiecte importante care să schimbe fața comunei.
Chiar anul acesta, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în comuna Verești s-a finalizat un drum care deservește satelor Corocăiești și Bursuceni, în lungime de 5 km și jumătate. Modernizarea acestui drum, care este din asfalt și presupune executarea de șanțuri betonate pe toată lungimea drumului a venit în sprijinul comunității care va beneficia de el. Din 2012 până în prezent, Dănuț Gavriliuc ajutat de echipa din primărie a asfaltat 16 de km de drum la care se vor adăuga până la finalul acestui mandat 5,5 km.
De asemenea, pe PNDL 1, edilul a semnat contractul de finanțare pentru proiectele care se referă la modernizarea școlilor din localitate.
„Am semnat contractul de finanțare pentru proiectele școlilor din Corocăiești și Bursuceni, precum și pentru grădinița cu program normal din Verești. Valoarea celor trei proiecte este de 25 de miliarde de lei vechi, din care contribuția Primăriei Verești se ridică la 5 miliarde de lei. La grădinița din Verești sunt două grupe de copii. Aici fost finalizată procedura de achiziție privind executarea lucrării, urmând a se da ordinul de începere a proiectului tehnic solicitat în proiectare și execuție, iar din primăvară, când vremea va permite, se va da ordinul de începere a lucrărilor. Valoarea proiectului este de 723.000 de lei, iar valoarea confinanțării este de 10%. Proiectul de la Școala din Corocăiești are o valoare de 1.163.000 de lei, iar valoarea confinanțării este de 10%. La Școala Gimnazială din Bursuceni unde învață circa 200 de copii se vor investi 641.000 de mii de lei, din care confinanțarea este de 38.000 de mii de lei”, a declarat primarul comunei Verești.
Trebuie spus că, atât școala din Corocăiești, cât și cea din Bursuceni, vor suferi modificări substanțiale deoarece în clase copiii vor beneficia de căldură prin instalațiile termice care se vor monta. Totodată, instalațiile electrice vor fi schimbate deoarece erau destul de vechi. Tot la această școală se va construi o anexă unde se va afla camera centralei și grupurile sanitare. Prin această modernizare se dorește obținerea autorizației din partea DSP și ISU.
Prin PNDL 2 se vor realiza Școala Gimnaziala din Verești și Dispensarul Uman din Corocăiești.
La Școala din Verești învață peste 320 de copii, iar școala va suferi modificări substanțiale. Aceasta va fi modernizată prin anvelopare termică și prin construirea grupurilor sanitare, va avea în dotare hidranți interiori/exteriori , bazin de apă și acoperiș nou. Sălile de clasă vor fi dotate cu mobilier școlar, iar laboratoarele cu tot ce este necesar. De asemenea, terenul de sport va fi modernizat, iar terenul din fața scolii va fi transformat .Valoarea investiției este de 42,5 de miliarde.
De asemenea, dispensarul din Corocaiești deservește atât cetățenii din Corocăiești, cât și pe cei din Bursuceni. Acesta va fi modernizat și renovat și va fi dotat cu aparatura medicală necesară medicilor de familie. Valoarea acestui proiect este de 8,5 miliarde de lei, iar cofinanțarea este 700 de milioane de lei. În total, pe PNDL 2 valoarea contractelor este de 47 de miliarde de lei, iar cofinanțarea este de 320 de milioane de lei.
Nu doar fondurile guvernamentale, ci și cele europene au reprezentat o sursă importantă de finanțare pentru proiectele ce trebuiau duse la îndeplinire.
Astfel, pe AFIR edilul a finalizat un proiect pe măsura 125. Este vorba despre un drum de exploatație agricolă cu o lungime de 4450 de m, a cărui valoare se ridică la peste 900.000 de Euro. Acest drum a fost finalizat în luna mai a acestui an și va deservi circa 600 de hectare de teren agricol.
Tot pe AFIR primarul a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul „Înființare infrastructură de apă și apă uzată în comuna Verești” , cu o valoare de peste 2.319.000 de euro, un proiect extrem de benefic pentru locuitorii din comuna Verești și Hancea.
„Proiectul prevede 13, 6 km de rețea de apă și 13,5 km de canalizare, cu stație de captare, de filtrare și de epurare. Din păcate cu acest proiect ne aflăm în faza de licitație din luna ianuarie a anului 2017, iar din cauza legislației stufoase, suntem puși practic în imposibilitatea de a ne încadra în termene. Trebuie spus și că avansul de 40%, în valoare de 41 de miliarde de lei vechi, există în contul primăriei, de aceea îmi exprim speranța că în 6 luni vom încheia procedura, să poată fi dat ordinul de începere a lucrărilor”, a declarat Dănuț Gavriliuc, primarul comunei Verești.
Trebuie precizat că pentru acest proiect au fost depuse 13 oferte din partea a 30 de firme.
Tot la capitolul infrastructură putem sublinia și faptul că primarul comunei Verești, Dănuț Gavriliuc, va semna contractul de finanțare pentru un proiect major de dezvoltare a infrastructurii, în valoare de 1.500.000 de euro, asta în condițiile în care s-a efectuat deja vizita în teren, proiectul având și un punctaj bun. Prin acest proiect localnicii vor beneficia de 5,1 km de asfalt.
După ce, în acest an a fost achiziționată o mașină de pompieri cu o capacitate de 5.000 de litri de apă și 200 de litri de spumă, valoare acesteia fiind de 1,7 miliarde, prin intermediul GAL Valea Siretului de Jos, Primăria Comunei Verești va achiziționa o autobasculantă de 16 tone, în valoare de 50.000 de euro.
Pentru sezonul rece comuna este pregătită cu un utilaj de deszăpezire (dotat cu sărăriță și lamă) în valoare de 900 de milioane, iar de sărbători copiii de la școli vor primi cadouri din partea Primăriei, iar în fiecare școală se vor organiza spectacole cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
De asemenea, la ADR NORD EST Piatra Neamț a fost depus un proiect intitulat „Creșterea eficienței energetice a clădirilor”. Prin acest proiect edilul și-a propus ca încălzirea pentru clădirea primăriei să fie asigurată printr-o centrală geotermală, întreaga clădire urmând a fi anvelopată pentru creșterea eficienței termice. Valoare proiectului este de 1 milion de euro.
Totodată, la Compania Națională de Investiții a fost depusă o cerere de finanțare pentru construirea unei săli de sport în Corocăiești și a unui Cămin Cultural în Bursuceni.
Trebuie spus și faptul că, de când este primar, Dănuț Gavriliuc nu a avut arierate la Primărie și nu consideră că este normal ca alte UAT-uri să contracteze fără prevedere bugetară.
Lasa un raspuns