Un nou serviciu care se va ocupa cu gestionarea parcărilor publice din municipiul Suceava a fost înființat în cadrul Primăriei.
Edilul sucevean Ion Lungu a anunțat că serviciul are ca obiect de activitate gestionarea tuturor parcărilor și a parcometrelor din municipiu, iar în cadrul lui au fost redistribuiți angajați de la Bazarul Sucevei.
De asemenea, începând de anul viitor, de pe 31 martie, odată ce se vor împlini cei cinci ani de la finalizarea proiectului pe fonduri europene, vor fi percepute taxe la parcările subterane din centrul Sucevei.
„Din luna martie vom percepe taxe. Gândim un sistem de taxare și va fi actualizat și programul actual”, a declarat Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.