Românul cu o memorie modernă și contemporană demnă de invidiat de orice cercetător a părăsit această lume, pentru una mai bună.

Inima scriitorului care iubea limba română dincolo de sârma înghimpată a încetat să mai bată pe 23 decembrie 2017, după o dificilă intervenție chirurgicală efectuată la Iași.

Vineri, 29 decembrie 2017, acesta va fi înmormântat în cimitirul din localitatea sa natală , Oprișeni, care se află în prezent în raionul Adâncata, Hliboca , regiunea Cernăuți.

Potrivit actelor de stare civilă, Dumitru Covalciuc s-a născut la 2 ianuarie 1947 în satul Oprișeni, raionul Hliboca. De fapt, adevărata zi de naștere a sa este 26 decembrie 1946. După absolvirea școlii din satul de baștină, obține studii medii la școala din Tereblecea. Fiind primul fiu în familia lui Vasile și Eleonora Covalciuc, părinții își văd odrasla preot. Tânărul Dumitru însă devine student la Institutul de medicină din Chișinău, dar în scurt timp renunță la ideea de a deveni medic. Îl chema arta cuvântului!

Dumitru Covalciuc a fost numit și „Enciclopedia vie a Bucovinei” și primii care îi atribuie acest titlu, sunt jurnaliștii de la revista „Columna” din Chișinău pe la începutul anilor 90.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.