Prezent la deschiderea manifestărilor prilejuite de împlinirea a 630 de ani de atestare documentară a Sucevei, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a declarat că este important ca toți să rămână alături de cetate și să sărbătorească Suceava în fiecare zi.

Suntem astăzi aici într-un obiectiv turistic, spunem noi, inima noastră. Suceava, Cetatea Sucevei ne reprezintă și este un reper. Reper al continuității noastre istorice. În urmă cu mulți ani s-a dat liber la folosirea pietrei pentru construcții civile. Mă bucur că fac parte din acea echipă care a hotărât să pună piatră peste piatră pentru ca despre acest edificiu să se poată vorbi și peste 630 de ani. Și dacă noi astăzi nu știm exact numele celui care a spus că e liber la luat piatră din zidurile cetății, cu siguranță știm numele celor care au hotărât să pună piatră peste piatră”, a transmis deputatul Ioan Balan.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.