Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, având ca subiect proiectele privind combaterea riscurilor asociate inundațiilor.
„În data de 8 martie 2018, la nivelul Ministerului Apelor și Pădurilor și al Administrațiilor Bazinale de Apă din România s-au demarat procedurile specifice pentru implementarea unui număr de 13 proiecte care urmează să fie finanțate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, Axa prioritară nr.5, obiectiv 5.1. reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației, cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră. Am apreciat favorabil faptul că autoritățile române au conștientizat necesitatea accesării resurselor financiare nerambursabile disponibile pentru România în cadrul financiar multianual 2014-2020”, a declarat Ioan Balan.
Cu toate acestea, constatând cât este de mare este nevoia urgentă de investiții de mediu la nivel național, deputatul sucevean este de părere că aceste proiecte sunt o picătură într-un ocean.
„De exemplu, la numai câteva zile după ce domnia voastră ați semnat documentele aferente caietelor de sarcini pentru cele 13 proiecte, topirea rapidă a zăpezii, completată cu precipitații consistente, a generat inundații importante în 15 județe din România. Mai mult decât atât, inundațiile nu au fost generate de eventuale deversări de râuri și lacuri, ci au fost determinate de lipsa unor lucrări de investiții minimale la nivelul apelor curgătoare de mici dimensiuni (pârâuri, gârle) sau ca urmare a unor deversări de pe versanți. Pentru aceste din urmă situații, în cele mai multe cazuri investițiile nu sunt eligibile pentru finanțarea din cadrul POIM, pentru că ar presupune lucrări de mici dimensiuni, cu o minimă finanțare – decolmatări, curățări de albii, poduri și podețe, îndiguiri și lucrări de apărare împotriva deversărilor de pe versanți”, a mai declarat Ioan Balan.
Acesta a precizat și faptul că autoritățile administrației publice locale nu dispun în anul 2018 de resursele financiare disponibile pentru a realiza, din bugetele proprii, lucrări pentru apărarea populației împotriva riscului generat de inundații, astfel, singura speranță este Guvernul, care, prin intermediul Ministerului Apelor și Pădurilor să poată să genereze rapid investiții, de mică anvergură, dar cu impact uriaș asupra populației.
Deputatul sucevean i-a cerut ministrului Deneș să îi ofere toate detaliile în legătură cu proiectul ”Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte POIM pentru managementul riscului la inundații în bazinul râului Suceava, județul Suceava. ABA Siret”, cu privire la investițiile anticipate în cadrul acestui proiect, consolidările de albii/maluri, îndiguiri și alte aspecte tehnice urmărite, valoarea proiectului și termenul de execuție anticipat.
De asemenea, în condițiile în care Administrația Națională Apele Române dispune de o evaluare serioasă a perimetrelor cu risc ridicat la inundații (harta zonelor cu risc la inundații), Ioan Balan a cerut să afle la cât s-ar ridica valoarea totală a investițiilor care ar fi necesare pentru eliminarea acestui risc, dar și dacă ministerul a întreprins o evaluare a micilor investiții, cu efecte mari, care se pot face într-un timp foarte scurt, pentru a ieși din paradigma – vine primăvara, vin inundațiile.
Lasa un raspuns