Un grav accident rutier a avut loc duminică, pe raza localității Demăcușa, acolo unde un autoturism a intrat într-un parapet de pe marginea drumului.
Potrivit unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, doi tineri de 26 și 23 de ani se aflau în mașină, iar primul dintre ei a rămas încarcerat, în stare de inconștiență.
Pompierii militari l-au extras și au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, acestea au rămas fără răspuns, tânărul fiind declarat decedat.
Cel de-al doilea tânăr a suferit leziuni minore, și după ce i s-a acordat primul ajutor medical a refuzat transportul la spital.
La fața locului a intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Lasa un raspuns