GAL BAZINUL DORNELOR
ANUNŢ LANSARE SESIUNE CERERE DE PROIECTE M 7/6C
”Infrastructura de bandă largă în teritoriul GAL Bazinul Dornelor”
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – LEADER –
Program finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României
- Data lansării: 27.04.2018
- Lansare Măsura 7 /6C – ”Infrastructura de bandă largă în teritoriul GAL Bazinul Dornelor”
- Beneficiari eligibili:
Beneficiari direcți: – Entitati publice si private, parteneriate
– GAL, dacă pentru anumite operațiuni de interes public pentru comunitate și teritoriul respectiv identificate în SDL, nu există nuci un alt solicitant care să-și manifeste interesul și se aplică măsuri de evitare a conflictului de interese.
– Agenții economici care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) conform legislației în vigoare Legea 346/2004 și care activează sau urmează să activeze în domeniul TIC;
– ADI, APL cu respectarea legislației specifice2
Beneficiari indirecți: – Comunităţile locale din localitățile considerate „zone albe”
- Fondul disponibil nerambursabil alocat în această sesiune pentru Măsura 7/6C, este 371,97 Euro.
Intensitatea sprijinului va fi de:
- 90% pentru investiții generatoare de venit pentru cheltuielile eligibile din proiect.
100% pentru investiţii negeneratoare de venit;
- 100% pentru investiţiile generatoare de venit pentru utilitate publică
Solicitantul trebuie să se angajeze că va respecta regulile ajutoarelor “de minimis”, valoarea totală a ajutoarelor de minimis primite pe perioada a 3 ani fiscali de către un beneficiar, nu va depăși plafonul maxim al ajutorului plublic de 200.000 euro/beneficiar.
Valoarea proiectelor poate fi cuprinsă între 5.000 – 41.371,97 Euro
- Suma maxima nerambursabilă care poate fi acordată pentru un proiect: 41.371,97 euro.
6.Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă acestei măsuri este:
11 IUNIE 2018, ora 13.00, la sediul GAL Bazinul Dornelor, Comuna Panaci, nr. 297, Județul Suceava
- Informaţii detaliate privind accesarea şi derularea măsurii 7/6C sunt cuprinse în „GHIDUL SOLICITANTULUI” – ce poate fi accesat pe site-ul www.galbazinuldornelor.ro.
- Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la:
Sediul GAL Bazinul Dornelor, Comuna Panaci ,nr.297, Județul Suceava, Tel/Fax:0230/576.546, Email: galbazinuldornelor@yahoo.com, galbazinuldornelor@galbazinuldornelor.ro , www.galbazinuldornelor.ro
- Disponibilitatea unei variante electronice (suport CD/DVD) sau pe suport tiparit a informatiilor aferente masurii le puteti gasi la sediul GAL Bazinul Dornelor.
Persoane de contact:
Președinte GAL: Vasile COZAN
Manager general: Ionela Mihaela SCRIPCARIU
Secretar GAL: Irina APETRII
GAL Bazinul Dornelor,Comuna Panaci, nr.297, Județul Suceava, Tel/Fax:0230/576.546,
Email: galbazinuldornelor@ galbazinuldornelor.ro , www.galbazinuldornelor.ro
Lasa un raspuns