Proștii sub clar de lună, de Teodor Mazilu, în regia Ancăi Bradu, este un spectacolul produs de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, a cărui premieră are loc sâmbătă, 12 mai 2018, ora 19:00. Acesta este spectacolul care deschide oficial Zilele Teatrului Matei Vișniec, ediția 2018. Biletele au fost puse deja în vânzare la casieria teatrului și costă 25 de lei.

            Spectacolul Proștii sub clar de lună este construit pe povestea melodramatică cu iz parodic, ori pseudo-tragică a  „proștilor” amorezi Gogu – Clementina, respectiv Emilian – Ortansa. Intriga se desfășoară într-un ritm dramatic alert  și constă în desfacerea a două cupluri construite parcă în oglindă : „șmecherul” Gogu o părăsește pe „cinstita” Clementina, „femeia plângăreață”, iar, pe de altă parte, „femeia satanică” Ortansa îl părăsește la rându-i pe „onestul și incoruptibilul” controlor financiar Emilian. Până la urmă ,,Proștii sub clar de lună” este o poveste despre dragoste. Paradoxal acest control financiar care amenință prin toate implicațiile lui, este impulsul de care au toți nevoie, pentru a-și da seama că singura lor șansă este să învețe să aibă suflet, să simtă, să învețe să iubească cu adevărat.

          Regizorul Anca Bradu  vorbește cu entuziasm despre spectacolul pe care îl montează la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava: ,,Proștii sub clar de lună, debutul lui Teodor Mazilu în teatru, reprezintă totodată și capodopera sa. Astfel, încă de la prima apariție autorul se înscria în patrimoniul comediei românești pe filiera ce traversează opera lui Caragiale și Ionesco.”

         În viziunea regizoarei Anca Bradu, autorul ,,preia tipurile caragialiene aducându-le în contemporaneitatea sa, propunându-și o introspecție spectaculoasă în mecanismul ticăloșiei, denumită cu o distanță blândă: prostie. Clarul de lună din titlu reprezintă, de fapt lupa proiectată cu precizie hiperbolică, asupra acestor personaje, fie masculine, fie feminine, ce au făcut vocație din propria lor ticăloșie.”

           Personajele lui Mazilu sunt spumoase și fascinante: „Ei tranzacționează la nesfârșit pe o piață a amorului și a corupției, alergând bezmetic între tragic și comic, compunând un carnaval al disperării, colorat de o vervă inepuizabilă a limbajului. Expresivitatea replicilor și mobilitatea emoțională a personajelor reprezintă incredibila marcă maziliană și atuul eroilor săi de a traversa timpul și modele teatrale.” Spectacolul Proștii sub clar de lună „își propune un exercițiu de recunoaștere și eliberare prin râs, a ceea ce ne șochează zi de zi, atât pe scena politică românească, dar mai ales pe stradă, ori în jurnalele de știri, ce trezesc atâtea întrebări despre viață și absurdul ei.” după cum declară regizoarea Anca Bradu.

 

Regie: Anca Bradu
Scenografie: Maria Miu
Asistent de scenografie: Diana Mihaela Sav
Coregrafie: Mălina Andrei
Compoziție muzicală: Ovidiu Iloc
Light design: Lucian Moga
Regie tehnică: Vili Duțu

Distribuție:
Ortansa – Clara Popadiuc, Clementina – Delu Lucaci
Emilian – Răzvan Bănuț, Gogu – Cătălin Ștefan Mîndru
Vasilica – Diana Lazăr , Mama Ortansei – Bogdan Amurăriței
Tatăl Ortansei – Constantin Tache Florescu

 

Unul dintre cei mai spirituali dramaturgi români ai secolului trecut, asemănat adesea cu I.L. Caragiale, Teodor Mazilu s-a remarcat prin puterea sa de a câștiga publicul, în ciuda cenzurii severe din perioada regimului comunist. Savuros de subtilă, piesa Proștii sub clar de lună, pusă în scenă de Lucian Pintilie în 1963, la Teatrul Bulandra, a fost chiar interzisă pentru o vreme de autorități. După 1989, Teodor Mazilu devine unul dintre cei mai jucați și îndrăgiți dramaturgi români.

 

Anca Bradu, regizorul spectacolului Proștii sub clar de lună este o reputată regizoare de teatru din România. Este conferențiar universitar dr. la Universitatea Naţională de Teatru şi de Artă Cinematografică ”I. L. Caragiale” din Bucureşti, Facultatea de Teatru, Departamentul Regie de teatru. A montat spectacole la cele mai importante teatre din țară, dar și pe scene europene din Finlanda, Serbia și Ungaria. Sucevenii au văzut în anii trecuți spectacole semnate de Anca Bradu – De ce Hecuba?, producție a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și Cabaretul Dada, producție a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, ambele jucate la Suceava în cadrul Zilelor Teatrului Matei Vișniec.

Activitatea sa profesională este armonios completată şi de o altă profesie nobilă, aceea de a-i îndruma pe cei care vor să urmeze calea creaţiei, pentru un timp de la catedra Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, unde a fost lector universitar la Departamentul Arta Actorului. În prezent este conferențiar universitar doctor, în cadrul Universităţii Naţionale de Teatru şi de Artă Cinematografică ”I. L. Caragiale” la Facultatea de Teatru, Departamentul Regie de Teatru.

            Anca Bradu a fost distinsă cu numeroase premii, printre care menționăm: Premiul Uniter pentru cea mai bună regie, pentru spectacolul Deșteptarea primăverii la Teatrul Național Tg. Mureș – Compania Tompa Miklos(2001),  și Diploma de Excelență a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național pentru Promovarea teatrului românesc peste hotare, în 2010.

 

Actor colaborator în spectacolul Proștii sub clar de lună montat la Suceava de Anca Bradu, Constantin Tache Florescu este un cunoscut actor, subtil și talentat, cu o foarte bună comunicare cu tinerii. A absolvit Academia de Teatru si Film din București, la clasa profesorilor Olga Tudorache și Adrian Pintea. După roluri de mare succes în teatru și cinematografie, Constantin Tache Florescu a devenit la rândul său profesor de actorie, pregătind generații de studenți la Universitatea Hyperion. Unul dintre cele mai recente filme la care a lucrat este „Scurtcircuit”, de Cătălin Saizescu, ajuns recent și la Suceava.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.