Procedurile de proiectare pentru modernizarea drumurilor județene din comunele Coșna și Panaci au fost finalizate.

Este vorba despre porțiunea Teșna – Coșna, km 47+200-55+580, cu o valoare a proiectului de 25.515.000 lei și porțiunea Panaci-Glodu, km 22+000-28+000 cu o valoare a proiectului de 14.618.855 lei.
Vicepreședintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc, a anunțat că s-a finalizat documentația pentru cele două drumuri, că s-a terminat procedura de proiectare, iar în două săptămâni se termină proiectarea, apoi vor urma procedurile de achiziție publică pentru execuție.
Acestea nu sunt singurele drumuri pe care conducerea CJ Suceava le-a promis modernizate în acest an, acestora adăugându-se și o porțiune de drum dintre Todirești și Cajvana.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.