Desfăşurat anual în prima duminică a Postului Adormirii Maicii Domnului, Festivalul-concurs de toacă pentru copii şi tineret de la Dumbrăveni este cea de a doua manifestare cultural-spirituală de acest fel organizată în judeţul Suceava cu sprijinul Centrului Cultural Bucovina prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.
Festivalul-concurs de toacă pentru copii şi tineret este de nivel naţional, aflându-se la a VII-a ediţie. Omagiind tradiţia bizantină din Bucovina, cu interpreţii săi originali, repertoriul de o importantă valoare stilistică şi artistică pentru spiritualitatea românească, acest concurs îşi propune stimularea învăţării semnalizării liturgice la toacă de către copii şi tineret, în vederea dezvoltării şi perpetuării tradiţiei artei toacei din cultura română.
Festivalul-concurs a fost iniţiat de Parohia Ortodoxă nr.1 Dumbrăveni în anul 2012 din iniţiativa preotului paroh Vasile Ioniţă, reputat meşter popular – sculptor de troiţe, fiind sprijinit de Primăria Dumbrăveni şi Consiliul Local Dumbrăveni an de an, festivalul aflându-se în anul acesta la a VII-a ediţie. Se desfăşoară cu binecuvântarea ÎPS Pimen.
Concursul are loc în Biserica Parohiei Dumbrăveni pe un podium special amenajat, pe patru categorii de vârstă, fiecare categorie etalând un nivel diferit de receptare muzicală şi de pregătire tehnică instrumentală, după cum urmează: I. categoria copii 3-6 ani; II. categoria elevi clasele I-IV; III. categoria elevi de gimnaziu (clasele V-VIII) şi IV. categoria elevi de liceu, şcoli de meserii şi studenţi. Se va acorda marele premiu celui mai bun concurent, indiferent de categoria de vârstă la care este înscris. Se vor acorda trei premii – I, II şi III – la fiecare categorie de vârstă şi menţiuni, dacă va fi cazul. Evaluarea prestaţiei artistice a fiecărui concurent se face după următoarele criterii: calitatea isonului, diversitatea ritmică, numărul florilor, calitatea segmentelor introductive şi a celor finale, echilibrul formei, ţinuta publică.
Se vor acorda premii constând în diplome, medalii, bani şi dulciuri.
Competiţia artistică a micilor şi tinerilor tocaşi este sprijinită şi în acest an de un sponsor de suflet, prof.univ.dr. Violeta Dinescu din Oldenburg-Germania, compozitoare cu reputaţie internaţională.
Manifestarea va avea loc la Biserica Ortodoxă nr. 1 din Dumbrăveni duminică, în 5 august, la ora 15.
Lasa un raspuns