Actorul Florin Busuioc a fost operat în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, după ce a suferit un infarct pe scena Filarmonicii „Oltenia”, în timpul spectacolului Central Park.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Craiova, Cristina Geormăneanu, actorului i-a fost montat un stent, iar acesta este în afara oricărui pericol, notează Agerpres.
Amintim că Florin Busuioc se afla în sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, unde juca în cadrul spectacolului Central Park. El a început să se simtă rău pe scenă, iar colegii îngroziţi au chemat în ajutor o ambulanță SMURD. Medicii i-au acordat îngrijiri la fața locului, fiind apoi transportat la Spitalul de Urgenţă din Craiova.
Lasa un raspuns