Ilan Laufer, fost ministru pentru Mediul de Afaceri, a precizat joi că a avut ”o reacţie la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoţională”, atunci când l-a acuzat de antisemitism pe preşedinte, motivând gestul său prin faptul că şeful statului nu a justificat, conform Constituţiei, refuzul de a semna decretul pentru numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale.
”Înţeleg şi respect regulile statutare ale organizaţiilor evreieşti şi îmi aleg astăzi cuvintele cu prudenţă. Totodată, din cauza nejustificării refuzului – conform Constituţiei – al domnului preşedinte, de a fi parte din Guvernul Romaniei, am avut o reacţie la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoţională. Nu mi-am dorit şi nu îmi doresc să amestec trăirile personale în viaţa politică. Consider că, la nivel personal, am dreptul să fiu subiectiv, atunci când mă simt discriminat. Rămân implicat în proiectele menite să încurajeze dezvoltarea antreprenorilor şi a companiilor cu capital românesc, inclusiv internaţionalizarea acestora, atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii”, a arătat el într-o postare pe Facebook.
Totodată, fostul ministru a ataşat copia certificatului de naştere din care reiese că s-a născut în România.
”Având în vedere acuzaţiile eronate referitoare la faptul că nu am fost născut în România, ţin să precizez următoarele: sunt născut în Romania, sunt român şi simt româneşte. Fac parte dintr-o etnie cu o profundă conştientizare şi încărcătură istorică, evreii fiind un popor care a fost sensibilizat de-a lungul timpului din cauza suferinţelor îndurate”, a mai scris el.
Lasa un raspuns