În perioada 21-23 noiembrie 2018 s-a desfășurat la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești cu tema Resursele de energie în dezvoltarea și administrarea afacerilor durabile, ediția a II-a. Competiția a fost organizată de Facultatea de Științe Economice și de Societatea Antreprenorială Studențească și a reunit studenți de la facultățile de profil din țară, de la ciclurile de licență și masterat.
În competiție au fost înscrise 40 de lucrări, care au abordat aspecte legate de dezvoltarea afacerilor în condiții de sustenabilitate, independența energetică și perspectivele piețelor de energie la nivel local, național și global.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de studentul Flavius Clim, de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, programul de studii de masterat cu predare în limba engleză Planning of New TourismProductsandDestination Management, anul I. Lucrarea prezentată de el, intitulată Dezvoltarea afacerilor în domeniul serviciilor cu ajutorul aplicațiilor mobile,a întrunit cel mai mare punctaj și aprecierile unanime ale juriul, care i-au acordat Premiul I și trofeul competiției.
Acest succes confirmă prestația foarte bună pe care studenții de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică au avut-o la competiție naționale la care au participat. Studentul Flavius Clim are experiența competițiilor naționale, la care a participat în anii anteriori, atât în calitate de competitor, cât și de membru al juriului de evaluare a lucrărilor.
Lasa un raspuns